vremea

Vremea înainte de Paștele 2023: înnorări, grindină și chiar lapoviță sau ninsoare
12 apr.. 2023

Vremea înainte de Paștele 2023: înnorări, grindină și chiar lapoviță sau ninsoare

Ziua de miercuri ne-aduce înnorări și ploi în centru, în sud-est, local, în regiunile sudice și în cele estice, și izolat în celelalte zone. Vânt, furtuni și grindină în Oltenia, Muntenia și la munte Vor […]

Temperaturile sunt în ușoară creștere, ne putem aștepta la fulgere și tunete. Vreme schimbătoare ca de aprilie
08 apr.. 2023

Temperaturile sunt în ușoară creștere, ne putem aștepta la fulgere și tunete. Vreme schimbătoare ca de aprilie

Sâmbătă ploile se extind în vestul, în centrul și în nordul țării. Se arată puțin soarele, iar în a doua parte a zilei apar averse, posibil însoțite de fenomene electrice. Maxime de 10 grade în […]

Vreme deosebit de rece, ninsori şi vânt puternic. Noi avertizări ale meteorologilor (HARTA)
04 apr.. 2023

Vreme deosebit de rece, ninsori şi vânt puternic. Noi avertizări ale meteorologilor (HARTA)

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat avertizările de vreme rea, valabile în perioada următoare pentru aproape toată țara. Specialiștii susțin că până pe 8 aprilie, ora 10.00, vremea va fi deosebit de rece – […]

Iarna se întoarce în România. Alertă de ploi, ninsori şi frig: „Temperaturile vor scădea mult”
04 apr.. 2023

Iarna se întoarce în România. Alertă de ploi, ninsori şi frig: „Temperaturile vor scădea mult”

Meteorologii avertizează că începând de astăzi, vremea în România, dar și în alte țări europene, se va schimba radical, semănând mai mult a iarnă decât a primăvară. Se pare că vestul, centrul și sudul Europei […]

Vortexul polar ajunge și în România: Coduri portocaliu și galben de ninsori abundente, vânt puternic și vreme deosebit de rece. Județele vizate (FOTO)
03 apr.. 2023

Vortexul polar ajunge și în România: Coduri portocaliu și galben de ninsori abundente, vânt puternic și vreme deosebit de rece. Județele vizate (FOTO)

Vortexul polar ajunge în România. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis avertizări cod portocaliu și cod galben de ploi, vânt puternic, ninsori și viscol pentru majoritatea județelor țării.   Cod portocaliu de ninsori abundente, […]

Ciclonul care trece peste Nordul Europei aduce vânt puternic de 90-120 de kilometri/oră, în România
17 feb.. 2023

Ciclonul care trece peste Nordul Europei aduce vânt puternic de 90-120 de kilometri/oră, în România

Avertizare meteo pentru vânt puternic cu rafale ce vor depăși, local, 50 – 70 km/h în zonele joase și 90 – 120 de km/h în zonele de munte, începând de sâmbătă, 18 februarie, până luni, […]

Vine primăvara în mjilocul lui februarie. Unde să ne așteptăm la maxime de 16 grade
16 feb.. 2023

Vine primăvara în mjilocul lui februarie. Unde să ne așteptăm la maxime de 16 grade

Vremea va fi mult mai călduroasă decât normalul perioadei. Maximele vor fi cuprinse între 5 şi 16 grade şi minimele între -1 şi 6 grade. Prognoza meteo pentru 17 februarie La noapte, cerul va fi […]

Cod galben de ninsori și viscol în sud-estul ţării. Vizate sunt 14 judeţe şi Capitala
28 ian.. 2023

Cod galben de ninsori și viscol în sud-estul ţării. Vizate sunt 14 judeţe şi Capitala

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de ninsori moderate cantitativ și viscol valabil în sud-estul țării, până duminică, ora 10.00.   Nou cod galben de ninsori și viscol   Astfel, până […]

Stare de alertă în Vrancea, din cauza viscolului care a blocat județul. Vremea rea mai durează cel puțin până duminică
28 ian.. 2023

Stare de alertă în Vrancea, din cauza viscolului care a blocat județul. Vremea rea mai durează cel puțin până duminică

Șeful Guvernului a convocat o ședința de urgență a CNSU, fiind decretată stare de alertă în județul Vrancea, pentru suplimentarea forțelor de intervenție privind situația generată de fenomenele meteo. Nicolae Ciucă a convocat în regim […]

Cod portocaliu de ninsori abundente și viscol. Meteorologii au prelungit și avertizarea de cod galben. Județele afectate (VIDEO)
27 ian.. 2023

Cod portocaliu de ninsori abundente și viscol. Meteorologii au prelungit și avertizarea de cod galben. Județele afectate (VIDEO)

UPDATE: Administrația Națională de Meteorologie a emis și un cod portocaliu, valabil până pe 29 ianuarie, ora 10.00. ANM transmite că în județele Vrancea, Buzău și în zona de munte a județelor Prahova, Dâmbovița și […]

Coduri galbene de ninsori, ploi și lapoviță în București și alte județe. Meteorologii anunță strat de zăpadă de 15 cm în Capitală
26 ian.. 2023

Coduri galbene de ninsori, ploi și lapoviță în București și alte județe. Meteorologii anunță strat de zăpadă de 15 cm în Capitală

Meteorologii au emis două avertizări cod galben de ninsori și viscol. Vizate sunt mai multe județe și Capitala. În București, stratul de zăpadă va ajunge la 15 centimetri. Prima avertizare meteo e valabilă până pe […]

Vremea se menține în continuare închisă. Cât mai continuă ploile și unde vom avea zăpadă
12 ian.. 2023

Vremea se menține în continuare închisă. Cât mai continuă ploile și unde vom avea zăpadă

Potrivit meteorologilor, vremea rea continuă. În jumătate de țară sunt anunțate ploi abundente și vijelii. La munte va viscoli și se va depune un nou strat de zăpadă. În Moldova se vor semnala precipitații mixte și […]

Cod portocaliu și galben de ploi și ninsori în România. Avertizare meteo pentru mai multe zone (VIDEO)
10 ian.. 2023

Cod portocaliu și galben de ploi și ninsori în România. Avertizare meteo pentru mai multe zone (VIDEO)

După valul neobișnuit de căldură, vin ploile și ninsorile în România. ANM a emis o informare meteorologică, precum și un cod galben și unul portocaliu. Detaliile au venit de la Alexandra Roșioară, meteorolog de serviciu, […]

România sărbătorește începutul anului 2023 cu soare și temperaturi de 18 grade Celsius
31 dec.. 2022

România sărbătorește începutul anului 2023 cu soare și temperaturi de 18 grade Celsius

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de duminică, 1 ianuarie 2023. Vremea va fi predominant frumoasă, cu valori termice mult mai ridicate decât în mod normal Temperaturile maxime se vor încadra între […]

ANM: Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea de Crăciun și de Revelion
20 dec.. 2022

ANM: Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea de Crăciun și de Revelion

Atât de Crăciun, cât și de Revelion, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă a anului, anunţă meteorologii din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).   Prognoza meteo pentru următoarele […]

Aproape 170 de oameni au rămas pe aeroportul din Timișoara după ce zborul spre Germania a fost anulat înainte de îmbarcare
12 dec.. 2022

Aproape 170 de oameni au rămas pe aeroportul din Timișoara după ce zborul spre Germania a fost anulat înainte de îmbarcare

Aproape 170 de pasageri care urmau să zboare spre Germania, din Timișoara, au rămas pe aeroport luni dimineață. Zborul s-a anulat cu doar câteva minute înainte de îmbarcare Oamenii au așteptat, nervoși, ore întregi un […]

Vremea se schimbă din nou și se răceşte accentuat. Unde vom avea zăpadă
12 dec.. 2022

Vremea se schimbă din nou și se răceşte accentuat. Unde vom avea zăpadă

Luni, se răceşte accentuat. O să ningă în zonele de munte, dar şi prin vestul, centrul şi nordul ţării. În rest, apar câteva ploi mai pe seară, iar maximele pleacă de la minus 2 grade […]

Iarnă, în acest weekend. Frig și ninsori în mai multe regiuni ale țării
25 nov.. 2022

Iarnă, în acest weekend. Frig și ninsori în mai multe regiuni ale țării

Va ninge în acest weekend în mai multe regiuni ale țării. În acest sfârșit de săptămână, ne putem aștepta la temperaturi destul de scăzute, dar normale pentru acest interval din an, perioade cu ceață în […]

Cum va fi vremea în zilele următoare și în minivacanța de 1 Decembrie. Radu Ilea, meteorolog ANM, detalii pe B1 TV despre condițiile meteo (VIDEO)
23 nov.. 2022

Cum va fi vremea în zilele următoare și în minivacanța de 1 Decembrie. Radu Ilea, meteorolog ANM, detalii pe B1 TV despre condițiile meteo (VIDEO)

Zilele următoare vor aduce o vreme în general închisă, a declarat Radu Ilea, meteorolog ANM, miercuri, pe B1 TV, la „News Pass” cu Laura Chiriac.   Radu Ilea (ANM), detalii pe B1 TV despre starea […]

Prognoza meteo miercuri, 23 noiembrie. Cod galben de vânt puternic, ploi și temperaturi în creștere
23 nov.. 2022

Prognoza meteo miercuri, 23 noiembrie. Cod galben de vânt puternic, ploi și temperaturi în creștere

Prognoza meteo miercuri, 23 noiembrie, aduce vreme schimbătoare în majoritatea zonelor din țară. Sunt anunțate ploi, intensificări ale vântului, dar și temperaturi care se vor afla în creștere. De asemenea, Administrația Națională de Meteorologie a […]

Cod galben de ploi abundente, ninsori și vânt puternic: Prognoza meteo 21 noiembrie 2022
21 nov.. 2022

Cod galben de ploi abundente, ninsori și vânt puternic: Prognoza meteo 21 noiembrie 2022

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru ziua de luni, 21 noiembrie 2022. Vremea 21 noiembrie, noi alerte ANM Vremea se va menține rece pentru această dată în jumătatea de nord a Moldovei, unde […]

Un ciclon polar vine peste România: Vremea se răcește considerabil. Precipitații în cea mai mare parte a țării. Unde ninge (VIDEO)
17 nov.. 2022

Un ciclon polar vine peste România: Vremea se răcește considerabil. Precipitații în cea mai mare parte a țării. Unde ninge (VIDEO)

Vremea se va răci considerabil în România, din cauza unui ciclon polar. Temperaturile vor fi îndeosebi scăzute în partea de nord-est a țării. În sud și sud-est va fi ceva mai bine. Precipitații mai ales […]

Vremea 17 noiembrie - Ninsori puternice la munte, unde va ninge astăzi
17 nov.. 2022

Vremea 17 noiembrie – Ninsori puternice la munte, unde va ninge astăzi

Astăzi în nord-estul țării vremea se va răci semnificativ, iar în celelalte regiuni valorile termice se vor menține normale pentru această perioadă din noiembrie. În nordul Moldovei şi posibil în estul Transilvaniei cantităţile de apă […]

Vremea, în următoarele patru săptămâni. Sfârșit de toamnă blând, vin ninsorile și frigul
15 nov.. 2022

Vremea, în următoarele patru săptămâni. Sfârșit de toamnă blând, vin ninsorile și frigul

Ultimele două săptămâni ale lunii noiembrie ne vor obliga să ne îmbrăcăm mai gros dar, chiar dacă termometrele scad, temperaturile rămân totuși ridicate pentru această perioadă a anului: vor fi maxime în jurul a 10 […]

De vineri se răcește vremea. Cât de mari sunt șansele să avem zăpadă la iarnă
03 nov.. 2022

De vineri se răcește vremea. Cât de mari sunt șansele să avem zăpadă la iarnă

Temperaturile încep să scadă de vineri, 4 noiembrie, iar până la sfârşitul acestei luni vom reveni la un regim termic firesc a declarat, joi, directoarea executivă a Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Florinela Georgescu. Luna […]

Soare și 28 de gade de vară în sudul țării, ploi de toamnă în nord
26 oct.. 2022

Soare și 28 de gade de vară în sudul țării, ploi de toamnă în nord

Ziua de miercuri ne aduce înnorări și averse în jumătatea nordică a țării, soare și atmosferă de vară în sud. Maximele pleacă de la 16 grade în Bucovina și ajung la 28 de grade în […]

Schimbare dramatică a vremii: vor fi 28 de grade în pragul iernii. ANM anunţă prognoza meteo
23 oct.. 2022

Schimbare dramatică a vremii: vor fi 28 de grade în pragul iernii. ANM anunţă prognoza meteo

Vremea se schimbă, va fi caldă şi astăzi, cu temperaturi de până la 24 de grade Celsius, iar de săptămâna viitoare, chiar mai caldă de atât. Putem vorbi de temperaturi de vară în pragul iernii. […]

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Cum va fi vremea la început de octombrie
26 sept.. 2022

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Cum va fi vremea la început de octombrie

Administrația Națională de Meteorologie a prezentat o estimare pentru evoluția valorilor termice și a precipitațiilor în intervalul 26 septembrie – 09 octombrie 2022. Prognoză meteo pentru Banat În prima săptămână, valorile termice se vor situa […]

Prognoza meteo pentru 12 septembrie - 10 octombrie 2022: ANM anunță ploi în toată țara
13 sept.. 2022

Prognoza meteo pentru 12 septembrie – 10 octombrie 2022: ANM anunță ploi în toată țara

Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, prognoza pentru următoarele patru săptămâni, perioada 12 septembrie -10 octombrie. Temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, cu excepția săptămânii 19 – 26 septembrie, când […]

Când și unde se schimbă vremea radical. Vine iar vara
12 sept.. 2022

Când și unde se schimbă vremea radical. Vine iar vara

Vreme de toamnă, răcoroasă și cu ploi, vom avea parte în următoarele două zile. De miercuri, 14 septembrie, se încălzește neobișnuit astfel că joi sunt așteptate maxime de 33 grade Celsius în sud-estul țării, ca […]

După furtuni, revine canicula: ANM a emis un cod galben. Zonele vizate
24 aug.. 2022

După furtuni, revine canicula: ANM a emis un cod galben. Zonele vizate

După furtunile de marți, meteorologii anunță patru zile de caniculă. ANM a emis un cod galben de disconfort termic ridicat, valabil pentru perioada 24 – 27 august.   Revine canicula. ANM a emis un cod […]

Vești proaste pentru turiștii care merg în minivacanța de Sfânta Maria. Ploi în majoritatea zonelor țării
12 aug.. 2022

Vești proaste pentru turiștii care merg în minivacanța de Sfânta Maria. Ploi în majoritatea zonelor țării

Meteorologii prognozează pentru weekendul prelungit, de Sfânta Maria, o vreme în general instabilă, cu ploi atât în zonele montane, cât şi pe litoral, dar şi în Capitală. Un weekend cu ploi şi intensificări temporare ale […]

Cod portocaliu de furtuni în centrul țării, cod galben de caniculă în sud. Avertizările meteorologilor
09 aug.. 2022

Cod portocaliu de furtuni în centrul țării, cod galben de caniculă în sud. Avertizările meteorologilor

Meteorologii au emis noi avertizări de caniculă și furtuni. Codul portocaliu de vijelii a fost extins în nord-vest, în timp ce sudul rămâne sub cod galben de temperaturi ridicate.   Atenționări ANM de caniculă și […]

România scapă de temperaturile ridicate: Meteorologii anunță ploi și vijelii. Unde va fi chiar o vreme răcoroasă (VIDEO)
08 aug.. 2022

România scapă de temperaturile ridicate: Meteorologii anunță ploi și vijelii. Unde va fi chiar o vreme răcoroasă (VIDEO)

După valurile de caniculă din ultimele săptămânii, România scapă de temperaturile ridicate. Meteorologii anunță valori obișnuite pentru luna august, dar și ploi și instabilitate atmosferică accentuată, informează B1 TV, în cadrul Știrilor prezentate de Irina […]

Weekend cu furtuni în mare parte din țară. Cum va fi vremea pe litoral și în București. Mihai Timu, meteorolog ANM, detalii pe B1 TV despre condițiile meteo (VIDEO)
29 iul.. 2022

Weekend cu furtuni în mare parte din țară. Cum va fi vremea pe litoral și în București. Mihai Timu, meteorolog ANM, detalii pe B1 TV despre condițiile meteo (VIDEO)

Trebuie să ne așteptăm la furtuni în mare parte din țară în acest weekend, a precizat Mihai Timu, meteorolog de serviciu ANM, vineri, la „News Pass” cu Laura Chiriac.   Cum va fi vremea în […]

Valul de căldură se intensifică: Noi avertizări cod galben şi portocaliu de caniculă. În Bucureşti, temperatura ajunge miercuri la 40 grade
26 iul.. 2022

Valul de căldură se intensifică: Noi avertizări cod galben şi portocaliu de caniculă. În Bucureşti, temperatura ajunge miercuri la 40 grade

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe coduri galbene și portocalii de val de căldură și disconfort termic accentuat valabile în această perioadă. Căldura chiar se va intensifica în zona Bucureştiului, temperaturile urmând […]

Fenomene extreme în zilele următoare: ANM anunţă furtuni violente şi nopţi tropicale
25 iul.. 2022

Fenomene extreme în zilele următoare: ANM anunţă furtuni violente şi nopţi tropicale

Directorul Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, a declarat că urmează patru zile de foc pentru România, cu temperaturi ce vor atinge 40 de grade în majoritatea zonelor țării. Alertă de fenomene meteo extreme Directorul […]

România nu scapă de caniculă: ANM anunță un nou val de căldură, cu temperaturi și de 40 de grade. Județele vizate de codurile galben și portocaliu
25 iul.. 2022

România nu scapă de caniculă: ANM anunță un nou val de căldură, cu temperaturi și de 40 de grade. Județele vizate de codurile galben și portocaliu

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben și unul portocaliu de val de căldură și disconfort termic valabile în zilele următoare.   Val de căldură peste România. Avertismentul ANM   Codul galben […]

Raed Arafat îndeamnă la responsabilitate în zilele de caniculă: Vecinii, rudele să verifice situația celor în vârstă, care stau singuri / Nicio țigară să nu fie aruncată din mașină. Una singură poate duce la un incendiu devastator (VIDEO)
20 iul.. 2022

Secretarul de stat Raed Arafat a vorbit miercuri, pentru B1 TV, despre deciziile luate la ședința CNSU pe tema caniculei. Acesta a precizat că fiecare comitet județean pentru situații de urgență trebuie să stabilească măsuri […]

Ședință CNSU pe tema caniculei. Măsurile anunțate de Raed Arafat pentru a face față temperaturilor extreme (VIDEO)
20 iul.. 2022

Ședință CNSU pe tema caniculei. Măsurile anunțate de Raed Arafat pentru a face față temperaturilor extreme (VIDEO)

Secretarul de stat Raed Arafat a susținut o conferință de presă, miercuri, la finalul unei ședințe a Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) pe tema valului de căldură ce va lovi țara zilele acestea. […]

Cod portocaliu de vijelii și grindină. Avertizarea meteo pentru 14 județe
05 iul.. 2022

Cod portocaliu de vijelii și grindină. Avertizarea meteo pentru 14 județe

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe avertizări de cod galben și portocaliu de căldură și disconfort termic, respectiv de vijelii și instabilitate atmosferică accentuată.   Valuri de căldură, în unele zone, zilele […]

Un val de caniculă vine peste România: Prognoza meteo 27 iunie – 10 iulie 2022
27 iun.. 2022

Un val de caniculă vine peste România: Prognoza meteo 27 iunie – 10 iulie 2022

Administraţia Naţională de Meteorologie anunță că în următoarele zile, vremea se va încălzi, iar după 1 iulie probabilitatea de averse va fi mai mare, în aproape toată ţara. Prognoza meteo 27 iunie – 10 iulie […]

Atenționare ANM: Cod galben de vânt şi ploi în 31 de judeţe din România
21 iun.. 2022

Atenționare ANM: Cod galben de vânt şi ploi în 31 de judeţe din România

Meteorologii au emis marţi o avertizare Cod galben de vânt şi ploi valabilă în 31 de judeţe din ţară. Potrivit ANM, sunt vizate judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Vaslui, Bacău, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, […]

Se anunță caniculă în următoarea perioadă. Prognoza meteo 20 iunie - 3 iulie 2022
20 iun.. 2022

Se anunță caniculă în următoarea perioadă. Prognoza meteo 20 iunie – 3 iulie 2022

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru intervalul 20 iunie – 3 iulie. Potrivit specialiștilor, vremea va fi cãlduroasã în cea mai mare parte a ţãrii cu temperaturi caniculare în zilele de 20, […]

Cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină până la noapte. 28 de județe sunt vizate
02 iun.. 2022

Cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină până la noapte. 28 de județe sunt vizate

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare cod galben de ploi pentru ziua de joi, 2 iunie, intervalul 12.00 – 23.00. Vizate sunt mai multe județe.   Cod galben de ploi emis de […]

Cod galben și portocaliu de vijelie în toată țara. Vremea se menține una ploioasă și instabilă
29 mai. 2022

Cod galben și portocaliu de vijelie în toată țara. Vremea se menține una ploioasă și instabilă

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben și portocaliu de vijelii și ploi valabile în cea mai mare parte a țării. Vremea în data de 29 mai se menține una ploioasă și instabilă. […]

Prognoză meteo: Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni
23 mai. 2022

Prognoză meteo: Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat prognoza pentru următoarele două săptămâni. Este vorba despre o estimare pentru intervalul 23 mai – 5 iunie, realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie […]

Vreme instabilă în mai multe județe: Cod galben de ploi, anunțat de ANM. Zonele vizate
10 mai. 2022

Vreme instabilă în mai multe județe: Cod galben de ploi, anunțat de ANM. Zonele vizate

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, o avertizare de cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată pentru mai multe județe.   Cod galben de ploi anunțat de meteorologi   Astfel, azi, 10 mai, […]

Prognoză meteo: Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni
02 mai. 2022

Prognoză meteo: Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat prognoza pentru următoarele două săptămâni. Este vorba despre o estimare pentru intervalul 2 – 15 mai, realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată […]

Cod galben de vânt puternic, valabil miercuri. Zonele vizate / Cum arată prognoza meteo în următoarele două săptămâni
12 apr.. 2022

Cod galben de vânt puternic, valabil miercuri. Zonele vizate / Cum arată prognoza meteo în următoarele două săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare cod galben de intensificări ale vântului valabilă în intervalul 13 aprilie, ora 10.00 – 13 aprilie, ora 20.00, în Moldova, nordul Dobrogei și nord-estul Munteniei.   […]