pnl

PNL și PDL, pași către fuziune: Statutul noului partid, pe masa negocierilor (VIDEO)
23 iun.. 2014

PNL și PDL, pași către fuziune: Statutul noului partid, pe masa negocierilor (VIDEO)

PNL şi PDL fac paşi către fuziune. Peste o săptămână, echipele tehnice ale PDL vor pune pe masa comisiilor mixte de negociere textul Statutului noului partid, dar şi proiectele politice şi economice. Liberalii…

PNL a depus la Senat moțiunea simplă „Guvernul Ponta este incapabil să scrie după dictare”
18 iun.. 2014

PNL a depus la Senat moțiunea simplă „Guvernul Ponta este incapabil să scrie după dictare”

Liderul grupului PNL din Senat, Puiu Hașotti, a anunţat, miercuri, depunerea moţiunii simple cu titlul ”Guvernul Ponta este incapabil să scrie după dictare”, semnată de senatorii PNL şi PDL. …

Proiectul de lege privind amnistia şi graţierea rămâne în dezbatere publică cel puţin până în toamnă
17 iun.. 2014

Proiectul de lege privind amnistia şi graţierea rămâne în dezbatere publică cel puţin până în toamnă

Proiectul de lege privind amnistia și grațierea rămâne în dezbatere publică cel puțin până la toamnă. Solicitarea PNL de a fi introdusă pe ordinea de zi a plenului Camerei pentru respingere a fost…

PNL, acuzat că aplică politica „pumnului în gură” de către membrii Grupului pentru Păstrarea Identităţii Liberale
15 iun.. 2014

PNL, acuzat că aplică politica „pumnului în gură” de către membrii Grupului pentru Păstrarea Identităţii Liberale

Război deschis între liberali. De data aceasta, Călin Popescu Tăriceanu atacă. Grupul proaspăt înfiinţat de acesta susţine că actuala conducere a liberalilor aplică politica pumnului în gură. Membrii…

PDL și PNL vor depune un proiect de lege care să elimine privilegiile aleșilor: Partidele vor ca votul privind arestarea preventivă sau urmărirea penală să fie dat în cel mult 24 de ore
15 iun.. 2014

PDL și PNL vor depune un proiect de lege care să elimine privilegiile aleșilor: Partidele vor ca votul privind arestarea preventivă sau urmărirea penală să fie dat în cel mult 24 de ore

 Opoziția va depune un proiect de lege săptămâna viitoare prin care se vrea eliminarea privilegiilor aleșilor, PDL și PNL cerând ca votul privind arestarea preventivă sau urmărirea penală să fie dat în…

Consilierul județean liberal Victor Chirilă a fost exclus din PNL din cauza colaborării cu PSD
14 iun.. 2014

Consilierul județean liberal Victor Chirilă a fost exclus din PNL din cauza colaborării cu PSD

PNL l-a exclus din partid pe consilierul județean Victor Chirilă, sâmbătă, decizia fiind luată în Delegația Permanentă a filialei după ce acestuia i s-a reproșat colaborarea cu PSD. Excluderea sa din part…

Klaus Iohannis spune că Antonescu ar putea intra din nou în cursa pentru Palatul Cotroceni
14 iun.. 2014

Klaus Iohannis spune că Antonescu ar putea intra din nou în cursa pentru Palatul Cotroceni

Crin Antonescu ar putea intra din nou în cursa pentru prezidențiale, a declarat, sâmbătă, președintele interimar al PNL, Klaus Iohannis. Acesta crede că dacă Antonescu va primi susținerea necesară la…

Fosta gimnastă Corina Ungureanu s-a înscris în PNL Prahova
12 iun.. 2014

Fosta gimnastă Corina Ungureanu s-a înscris în PNL Prahova

Fosta gimnmastă Corina Ungureanu s-a înscris în PNL în urmă cu șase zile, făcând anunțul joi, scrie Mediafax. Fosta sportivă, care a mai fost înscrisă în alte două formațiuni politice, s-a înscris în…

14 parlamentari PNL îl vor urma pe Tăriceanu în ”Grupul de Inițiativă pentru păstrarea identității liberale”
12 iun.. 2014

14 parlamentari PNL îl vor urma pe Tăriceanu în ”Grupul de Inițiativă pentru păstrarea identității liberale”

Un număr de 14 parlamentari, doi senatori și 12 deputați, îl vor urma pe Călin Popescu Tăriceanu în ONG-ul pe care acesta îl va lansa joi, ”Grupul de Inițiativă pentru păstrarea identității liberale”….

Călin Popescu Tăriceanu, despre Iohannis: În PNL sunt promovați cei docili, sau cei care se disting prin servilism
09 iun.. 2014

Călin Popescu Tăriceanu, despre Iohannis: În PNL sunt promovați cei docili, sau cei care se disting prin servilism

Călin Popescu Tăriceanu l-a atacat pe liderul interimar al PNL, Klaus Iohannis, afirmând că în partid nu se face o selecție a valorilor, fiind promovați cei docili sau cei care s-au distins prin calități precum…

Întâlnire de taină a liberalilor din Transilvania, acasă la Teodor Atanasiu (VIDEO)
08 iun.. 2014

Întâlnire de taină a liberalilor din Transilvania, acasă la Teodor Atanasiu (VIDEO)

Soarta PNL s-a dezbătut la Alba Iulia. 17 lideri de organizaţii au participat la o întâlnire de taină la sediul PNL, unde au ajuns la un amplu acord. S-a întâmplat sâmbătă, când cea mai mare grupare a…

Emil Boc: Klaus Iohannis pare a fi candidatul PNL și PDL și pornește cu prima șansă în alegerile prezidențiale
04 iun.. 2014

Emil Boc: Klaus Iohannis pare a fi candidatul PNL și PDL și pornește cu prima șansă în alegerile prezidențiale

Președintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, ”pare a fi candidatul PNL și PDL”, a declarat, miercuri, fostul premier Emil Boc, precizând că acesta pornește în cursa pentru prezidențiale cu ”prima…

Europarlamentarii PNL şi PMP fac parte oficial din Grupul PPE, constituit miercuri
04 iun.. 2014

Europarlamentarii PNL şi PMP fac parte oficial din Grupul PPE, constituit miercuri

Grupul PPE rămâne cel mai puternic grup din Parlamentul European cu 221 de europarlamentari care au fost confirmaţi, miercuri, în şedinţa constitutivă a grupului.Printre aceștia se numără și cei şase…

Emil Boc: Fuziunea prin absorbţie între PDL şi PNL nu e cea mai bună soluţie. De preferat e una prin comasare
04 iun.. 2014

Emil Boc: Fuziunea prin absorbţie între PDL şi PNL nu e cea mai bună soluţie. De preferat e una prin comasare

Emil Boc este de părere că o fuziune prin absorbţie între PDL şi PNL nu ar fi cea mai bună soluţie.Acesta spune că este de preferat fuziunea prin comasare, care ar da posibilitatea și altor formațiuni să…

Iohannis: Afilierea PNL la grupul PPE va fi consacrată printr-o decizie a Congresului PNL
03 iun.. 2014

Iohannis: Afilierea PNL la grupul PPE va fi consacrată printr-o decizie a Congresului PNL

Președintele interimar al PNL a anunțat, marți, că afilierea eurodeputaților la grupul PPE din PE va fi consacrată printr-o decizie a Congresului PNL. „Apartenența europarlamentarilor liberali la grupul…

Iohannis spune că a discutat cu Antonescu: Avem o relație foarte bună, nu mi-a reproșat că l-am trimis în surghiun
03 iun.. 2014

Iohannis spune că a discutat cu Antonescu: Avem o relație foarte bună, nu mi-a reproșat că l-am trimis în surghiun

Șeful interimar al PNL-ului, Klaus Iohannis, a anunțat marți că ține legătura cu predecesorul său, Crin Antonescu,și a precizat că acesta nu i-a reproșat că l-ar fi trimis în exil. Întrebat, în…

Europarlamentarii PNL vor intra miercuri oficial în PPE
03 iun.. 2014

Europarlamentarii PNL vor intra miercuri oficial în PPE

Cei șase europarlamentari liberali vor adera la Partidul Popular European de miercuri, potrivit unei decizii a Adunării Politice a PPE de luni. În următoarea întâlnire a Adunării Politice din PPE, care va avea loc…

Întâlnire ferită de ochii presei între liderii PNL și PDL
03 iun.. 2014

Întâlnire ferită de ochii presei între liderii PNL și PDL

Întâlnire ferită de ochii presei între liderii PNL și PDL, informează B1 TV.Președintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, și președintele PDL, Vasile Blaga, au discutat la sediul PNL din Bulevardul Kiseleff,…

Lăzăroiu: Scenariul cu Iohannis șef al PNL și candidat la prezidențiale se știa în cadrul partidului din vara lui 2013
02 iun.. 2014

Lăzăroiu: Scenariul cu Iohannis șef al PNL și candidat la prezidențiale se știa în cadrul partidului din vara lui 2013

Fostul consilier prezidențial Sebastian Lăzăroiu a explicat, luni seară, în cadrul emisiunii ”Sub Semnul Întrebării”, difuzată de B1 TV, că se știa despre varianta cu Klaus Iohannis la…

Surse: PDL ar accepta ca noul partid rezultat din fuziunea cu PNL să se numească PNL
02 iun.. 2014

Surse: PDL ar accepta ca noul partid rezultat din fuziunea cu PNL să se numească PNL

Democrat-liberalii ar fi de acord ca partidul care va rezulta din fuziunea PDL cu PNL să primească numele de PNL, anunță surse din partid. „Există un entuziasm pentru această fuziune, toată lumea este de acord…

Vasile Blaga: PDL şi PNL vor participa împreună la discuţiile cu FMI
02 iun.. 2014

Vasile Blaga: PDL şi PNL vor participa împreună la discuţiile cu FMI

Liderul democrat-liberal Vasile Blaga a anunțat, luni, că PDL și PNL vor participa împreună la discuțiile cu Fondul Monetar Internațional. „Vom participa împreună cu PNL la discuţiile cu FMI, ei ne-au…

Klaus Iohannis, dispus să intre în cursa pentru prezidențiale dacă i se va propune acest lucru
02 iun.. 2014

Klaus Iohannis, dispus să intre în cursa pentru prezidențiale dacă i se va propune acest lucru

Președintele intermar al PNL, Klaus Iohannis, s-a arătat dispus să intre în competiția electorală dacă i se va propune acest lucru. „Nu m-a rugat nimeni să fac aşa ceva, dar eu i-am rugat pe colegii din partid …

PDL a votat în unanimitate fuziunea cu PNL
02 iun.. 2014

PDL a votat în unanimitate fuziunea cu PNL

Partidul Democrat Liberal a votat în unanimitate fuziunea cu Partidul Național Liberal. „Negocierile între noi și colegii de la PDL decurg foarte bine, dar fiind negocieri, nu pot să fac alte aprecieri decât…

Tăriceanu: Parcursul politic al lui Crin este încheiat. Antonescu: El vorbește din buzunarul lui Ponta (VIDEO)
02 iun.. 2014

Tăriceanu: Parcursul politic al lui Crin este încheiat. Antonescu: El vorbește din buzunarul lui Ponta (VIDEO)

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni dimineața, că parcursul politic al lui Crin Antonescu este practic încheiat și nimeni nu se mai gândește la o revenire a sa în cursa pentru prezidențiale.Trădător…

Teodor Atanasiu: PNL va propune partenerilor de la PDL ca Iohannis să fie candidatul pentru Cotroceni
31 mai. 2014

Teodor Atanasiu: PNL va propune partenerilor de la PDL ca Iohannis să fie candidatul pentru Cotroceni

Liderul PNL Alba, Teodor Atanasiu, susţine că liberalii vor propune partenerilor de la PDL ca Iohannis să fie candidatul pentru alegerile prezidenţiale, declarându-se convins că acesta este cea mai bună variantă…

Cătălin Predoiu: Construcția cu PNL trebuie să respecte valorile statului de drept pentru care PDL a luptat
30 mai. 2014

Cătălin Predoiu: Construcția cu PNL trebuie să respecte valorile statului de drept pentru care PDL a luptat

Prim-vicepreședintele PDL Cătălin Predoiu a afirmat, vineri, că proiectul politic pe care democrat-liberalii îl gândesc alături de PNL trebuie să respecte valorile pentru care PDL a militat – „o justiție…

Sulfina Barbu: PDL și PNL vor avea comisie mixtă pentru armonizarea lucrurilor la nivel teritorial
30 mai. 2014

Sulfina Barbu: PDL și PNL vor avea comisie mixtă pentru armonizarea lucrurilor la nivel teritorial

Vicepreședintele PDL Sulfina Barbu a afirmat, vineri, că PDL și PNL urmează să stabilească, săptămâna viitoare, componența unei comisii mixte care va avea crolul de „a armoniza lucrurile la nivel teritorial”,…

Crin Antonescu: Cea mai mare reușită a mea la conducerea PNL este intrarea în PPE (VIDEO)
29 mai. 2014

Crin Antonescu: Cea mai mare reușită a mea la conducerea PNL este intrarea în PPE (VIDEO)

Fostul lider al PNL Crin Antonescu a afirmat în cadrul emisiunii „Sub semnul întrebării” de pe B1 TV că, cea mai mare realizare a sa la șefia partidului este intrarea PNL în Partidul Popular…

Crin Antonescu: Sigur că pot candida la președinție, pot și câștiga. La șefia PNL este exclus să mai candidez (VIDEO)
29 mai. 2014

Crin Antonescu: Sigur că pot candida la președinție, pot și câștiga. La șefia PNL este exclus să mai candidez (VIDEO)

Fostul lider al PNL Crin Antonescu a declarat, joi seară, în cadrul emisiunii „Sub semnul întrebării” de pe B1 TV că se vede un candidat la prezidențiale, chiar cu șanse reale. „Nu abandonez ideea de a…

Crin Antonescu: Numele noului partid de dreapta va fi ultimul subiect pe care îl vom discuta (VIDEO)
29 mai. 2014

Crin Antonescu: Numele noului partid de dreapta va fi ultimul subiect pe care îl vom discuta (VIDEO)

Președintele demisionar al PNL Crin Antonescu a declarat, joi seară, în cadrul emisiunii „Sub semnul întrebării” de pe B1 TV că numele noului partid rezultat din fuziunea PNL cu PDL va fi…

Mircea Ionescu Quintus, despre fuziunea PNL - PDL: Prima condiție este ca numele PNL să rămână neschimbat
29 mai. 2014

Mircea Ionescu Quintus, despre fuziunea PNL – PDL: Prima condiție este ca numele PNL să rămână neschimbat

Președintele de onoare al PNL Mircea Ionescu Quintus spune că „prima condiție pentru o fuziune cu PDL este ca numele Partidului Național Liberal să rămână neschimbat”. „Cât am să trăiesc eu în PNL,…

Vasile Blaga, despre alianța cu PNL: Se merge pe principiul egalității. Un partid va da președintele și celălalt premierul
29 mai. 2014

Vasile Blaga, despre alianța cu PNL: Se merge pe principiul egalității. Un partid va da președintele și celălalt premierul

Președintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, joi, că alianța cu PNL va fi o fuziune prin comasare și nu prin absorbție, relatează Mediafax.Blaga a confirmat faptul că, în urma fuziunii PNL şi PSD, principiul va…

Klaus Iohannis: Decizia de a candida la președinția PNL a venit din dorința de a face un lucru bun în fruntea partidului (VIDEO)
29 mai. 2014

Klaus Iohannis: Decizia de a candida la președinția PNL a venit din dorința de a face un lucru bun în fruntea partidului (VIDEO)

Prim-vicepreşedintele demisionar al PNL, Klaus Iohannis, a declarat, joi, că decizia de a candida la preşedinţia PNL la Congresul extraordinar a venit din „dorinţa de a face un lucru bun în fruntea PNL”, spunând…

Rezultatele finale ale euroalegerilor, anunțate de BEC: PSD-UNPR-PC - 16 mandate, PNL - 6, PDL - 5, UDMR - 2, PMP - 2, un mandat Mircea Diaconu. Vezi lista completă a europarlamentarilor români
29 mai. 2014

Rezultatele finale ale euroalegerilor, anunțate de BEC: PSD-UNPR-PC – 16 mandate, PNL – 6, PDL – 5, UDMR – 2, PMP – 2, un mandat Mircea Diaconu. Vezi lista completă a europarlamentarilor români

Biroul Electoral Central a anunțat, joi, rezultatele finale ale alegerilor pentru Parlamentul European, scrutin organizat duminică, 25 mai. Astfel, alianța PSD-UNPR-PC a obținut 16 mandate de…

Radu Banciu: PDL și PNL și-au revenit cam repede după această înfrângere, dar nu le strică o amiciție măcar de ochii lumii
28 mai. 2014

Radu Banciu: PDL și PNL și-au revenit cam repede după această înfrângere, dar nu le strică o amiciție măcar de ochii lumii

Jurnalistul Radu Banciu a comentat, miercuri seară, în cadrul emisiunii „Lumea lui Banciu” de pe B1 TV, fuziunea dintre PNL și PDL care a luat prin surprindere electoratul, la doar trei zile după…

Vasile Blaga: Gestul lui Tăriceanu este de neacceptat, aceeași situație și pentru Frunzăverde (VIDEO)
28 mai. 2014

Vasile Blaga: Gestul lui Tăriceanu este de neacceptat, aceeași situație și pentru Frunzăverde (VIDEO)

Președintele PDL Vasile Blaga a afirmat că gestul lui Tăriceanu de a reveni la PNL este unul inadmisibil, cu care nu ar putea fi de acord niciodată. „Tăriceanu a un om care și-a trădat propriul…

Ungureanu: Metodele prin care vom putea strânge toate partidele de dreapta pe un program, discutate (VIDEO)
28 mai. 2014

Ungureanu: Metodele prin care vom putea strânge toate partidele de dreapta pe un program, discutate (VIDEO)

Preşedintele FC, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, miercuri, că discuţiile dintre PDL şi PNL reprezintă „un pas pe care cele două partide mari îl fac pentru a merge mai departe împreună”, iar deocamdată FC…

Cătălin Ivan: Oferta PSD pentru PNL rămâne deschisă până la Congresul extraordinar al liberalilor
28 mai. 2014

Cătălin Ivan: Oferta PSD pentru PNL rămâne deschisă până la Congresul extraordinar al liberalilor

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, a declarat, miercuri, că oferta PSD pentru PNL privind refacerea USL şi revenirea la guvernare rămâne deschisă până la Congresul extraordinar al …

Delegaţiile PNL şi PDL au început discuţiile, la Parlament
28 mai. 2014

Delegaţiile PNL şi PDL au început discuţiile, la Parlament

Delegaţiile PNL şi PDL au început, miercuri, discuţiile, la Palatul Parlamentului. Primii care au sosit în sala negocierilor au fost liberalii. Din delegaţia PNL fac parte Crin Antonescu, Klaus Iohannis, Romeo …

Mircea Ionescu Quintus: Ne înțelegem să susținem un singur candidat la prezidențiale, din partidele noastre sau din altele (VIDEO)
28 mai. 2014

Mircea Ionescu Quintus: Ne înțelegem să susținem un singur candidat la prezidențiale, din partidele noastre sau din altele (VIDEO)

Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, a declarat, miercuri, că, în ceea ce priveşte candidatura lui Antonescu la prezidenţiale, acest lucru trebuie stabilit în urma discuțiilor cu PDL. „Mi se…

Klaus Iohannis și Ioan Ghișe vor candida la șefia PNL. Ludovic Orban s-a retras din cursă şi îl va susţine pe Iohannis
28 mai. 2014

Klaus Iohannis și Ioan Ghișe vor candida la șefia PNL. Ludovic Orban s-a retras din cursă şi îl va susţine pe Iohannis

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis și senatorul liberal Ioan Ghișe sunt candidaturile anunțate pentru șefia Partidului Național Liberal, informează B1 TV. Un alt candidat la fotoliul care a fost până de curând…

Democrat-liberalii au votat pentru o alianță cu PNL. Blaga: Dorim construirea unui singur mare partid de centru-dreapta în România (VIDEO)
28 mai. 2014

Democrat-liberalii au votat pentru o alianță cu PNL. Blaga: Dorim construirea unui singur mare partid de centru-dreapta în România (VIDEO)

Democrat-liberalii au votat, miercuri, în favoarea unei alianțe cu Partidul Național Liberal, transmite B1 TV. Aceștia au votat echipa mandatată să negocieze cu liberalii, din aceasta urmând să facă Vasile…

Alin Teodorescu: Intenția PNL de a trece la PPE ascunde interese private ale unor lideri ai partidului
28 mai. 2014

Alin Teodorescu: Intenția PNL de a trece la PPE ascunde interese private ale unor lideri ai partidului

Intenţia PNL de a părăsi ALDE pentru a trece la grupul PPE din Parlamentul European ascunde o serie de interese private ale unor lideri liberali. Dezvăluirea a fost făcută de sociologul Alin Teodorescu pentru…

Vasile Blaga: Vom discuta în primul rând cu liderii PNL despre construcția unei alternative puternice pentru PSD (VIDEO)
27 mai. 2014

Vasile Blaga: Vom discuta în primul rând cu liderii PNL despre construcția unei alternative puternice pentru PSD (VIDEO)

Liderul PDL Vasile Blaga a precizat, marți seară, în cadrul emisiunii „Aktualitatea B1”, că va discuta miercuri cu liderii PNL despre unificarea dreptei, pentru a crea o alternativă a PSD-ului la…

PNL: PMP și PSD sunt „Alianța Baronilor Alb-Roșii”, în spatele falsului conflict Băsescu-Ponta
27 mai. 2014

PNL: PMP și PSD sunt „Alianța Baronilor Alb-Roșii”, în spatele falsului conflict Băsescu-Ponta

PMP și PSD sunt „Alianța Baronilor Alb-Roșii” realizată în spatele „falsului conflict” dintre Traian Băsescu și Victor Ponta „creat doar pentru obţinerea facilă de voturi pe bază de circ şi de…

Vasile Blaga: Am avut o discuție informală în PDL. Este bine să se ajungă la o alianță politică cu PNL (VIDEO)
27 mai. 2014

Vasile Blaga: Am avut o discuție informală în PDL. Este bine să se ajungă la o alianță politică cu PNL (VIDEO)

Președintele PDl, Vlasile Blaga, a declarat, marți, în urma unei ședințe a PDL, că a avut loc o discuție informală, iar miercuri vor avea o întâlnire cu reprezentanții PNL.”Am avut o discuție informală….

Ungureanu, întâlnire cu Antonescu: Confirm existența discuțiilor la nivelul partidelor de dreapta. PDL va începe miercuri negocierile cu PNL (VIDEO)
27 mai. 2014

Ungureanu, întâlnire cu Antonescu: Confirm existența discuțiilor la nivelul partidelor de dreapta. PDL va începe miercuri negocierile cu PNL (VIDEO)

Președintele Forței Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, a confimat, marți, după ce a ieșit de la discuțiile cu președintele demisionar al liberalilor, că există discuții privind coagularea forțelor de…

Ponta: Dacă Tăriceanu preia șefia PNL, e foarte posibilă o candidatură a sa la președinție, susținută de PSD
26 mai. 2014

Ponta: Dacă Tăriceanu preia șefia PNL, e foarte posibilă o candidatură a sa la președinție, susținută de PSD

Victor Ponta afirmă că rezultatul obținut de alianța PSD-UNPR-PC la agerile europarlamentare este foarte bun, în condițiile în care „200.000 de buletine au fost anulate” deoarece aveau ștampila atât pe PSD,…

Liderii PSD - UNPR - PC au ieșit din sală în timpul votului pe moțiunea de cenzură (VIDEO)
26 mai. 2014

Liderii PSD – UNPR – PC au ieșit din sală în timpul votului pe moțiunea de cenzură (VIDEO)

Liderii PSD – UNPR - PC au ieșit din sală în timpul votului pe moțiunea de cenzură „Opriţi Guvernul Ponta 3 – Guvernul corupţiei, demagogiei şi minciunii”, inițiată de PNL la adresa Guvernului. Premierul…

Radu Stroe: PNL a votat pentru excluderea mea pentru că am dorit menținerea USL și să rămânem la guvernare (VIDEO)
26 mai. 2014

Radu Stroe: PNL a votat pentru excluderea mea pentru că am dorit menținerea USL și să rămânem la guvernare (VIDEO)

Radu Stroe a anunțat luni, la finalul ședinței BPN a PNL, că a fost exclus din partid din cauză că a propus partidului să rămână în USL și la guvernare. „Motivația excluderii mele este faptul că am…