al doilea razboi mondial

O bombă funcțională, din al doilea război mondial, găsită pe un șantier din Ploiești
06 nov.. 2014

O bombă funcțională, din al doilea război mondial, găsită pe un șantier din Ploiești

O bombă de aviație funcțională provenind din al Doilea Război Mondial a fost descoperită joi, pe un șantier din Ploiești, informează Agerpres.Bomba, care cântărește 250 de kilograme, are 80 de centimetri…

Argeș: Bombă nedetonată, din al doilea război mondial, descoperită în localitatea Călineşti
05 nov.. 2014

Argeș: Bombă nedetonată, din al doilea război mondial, descoperită în localitatea Călineşti

O bombă de aviaţie nedetonată a fost descoperită, miercuri, într-o curte din localitatea argeşeană Călineşti, informează Mediafax. Bomba de mari dimensiuni, care provine, cel mai probabil, din cel de-al doilea …

Bombă din al II-lea Război Mondial, găsită lângă o cale ferată din Ungaria: Trenurile spre România au întârzieri
31 oct.. 2014

Bombă din al II-lea Război Mondial, găsită lângă o cale ferată din Ungaria: Trenurile spre România au întârzieri

O bombă din al II-lea Război Mondial a fost găsită pe o linie ferată, în centrul Ungariei, trenurile care se îndreaptă spre România având întârzieri din cauza incidentului, anunţă autorităţile ungare,…

Timișoara: 23 de cartușe din al Doilea Război Mondial au fost găsite în podul unui liceu
27 aug.. 2014

Timișoara: 23 de cartușe din al Doilea Război Mondial au fost găsite în podul unui liceu

Un număr de 23 cartușe ce provin din al Doilea Război Mondial au fost găsite, miercuri seară, în podul Liceului „Nikolaus Lenau” din Timişoara, de către muncitorii care fac lucrări de reparații la acoperișul…

Informația despre eliberarea în Rusia a ultimului prizonier din al Doilea Război Mondial, o farsă pe internet
16 iul.. 2014

Informația despre eliberarea în Rusia a ultimului prizonier din al Doilea Război Mondial, o farsă pe internet

UPDATE 11.47: Deși a fost preluată de mai multe publicații din România, informația privind eliberarea prizonierului s-a dovedit a fi falsă, sursa fiind un site israelian de satiră. worldnewsdailyreport.com este o…

Un fost ministru croat este judecat pentru crime comise în al Doilea Război Mondial
06 feb.. 2014

Un fost ministru croat este judecat pentru crime comise în al Doilea Război Mondial

Un fost oficial al serviciilor de informaţii iugoslave şi fost ministru croat de Interne, Josip Boljkovac, în vârstă de 93 de ani, este judecat pentru crime de război comise la sfârşitul celui de al Doilea…

Grenadă în stare de funcționare, din Al Doilea Război Mondial, descoperită în centrul Ploieștiului
13 ian.. 2014

Grenadă în stare de funcționare, din Al Doilea Război Mondial, descoperită în centrul Ploieștiului

O grenadă din Al Doilea Război Mondial a fost descoperită luni în centrul Ploieștiului, îngropată în pământ, la mai puțin de un metru adâncime. Grenada, care este în stare de funcționare, a fost…

Germania: O persoană a murit după ce o bombă din al Doilea Război Mondial a explodat
03 ian.. 2014

Germania: O persoană a murit după ce o bombă din al Doilea Război Mondial a explodat

Cel puţin o persoană a murit, vineri, când o bombă ce se presupune că ar data din al Doilea Război Mondial a explodat în mod neaşteptat în Germania.Incidentul s-a petrecut în Euskirchen, oraș situat în…

Dâmbovița: Proiectil din Al Doilea Război Mondial, descoperit într-un parc industrial
02 dec.. 2013

Dâmbovița: Proiectil din Al Doilea Război Mondial, descoperit într-un parc industrial

Un proiectil exploziv care provine din cel de-al doilea război mondial a fost descoperit în Parcul Industrial Priboiu din judeţul Dâmboviţa. Aproximativ 300 de angajaţi au fost evacuați, transmite Mediafax. …

Proiectil exploziv din Al Doilea Război Mondial găsit în zona Politehnicii
27 nov.. 2013

Proiectil exploziv din Al Doilea Război Mondial găsit în zona Politehnicii

Un proiectil exploziv din Al Doilea Război Mondial a fos găsit, miercuri, în zona Politehnicii din Capitală. Proiectilul de calibru 100 mm fără focos nu prezintă niciun pericol, spun specialiştii de la Unitatea…

Bombă din al Doilea Război Mondial, descoperită în Ungaria
22 nov.. 2013

Bombă din al Doilea Război Mondial, descoperită în Ungaria

O bombă datând din al Doilea Război Mondial a fost descoperită joi după-amiază, în apropierea unor spitale din Budapesta, relatează MTI.Spitalele din apropiere au fost evacuate joi seara, a anunţat un purtăto…

Germania: Traficul feroviar a fost ușor perturbat, după descoperirea unei bombe din al Doilea Război Mondial
19 oct.. 2013

Germania: Traficul feroviar a fost ușor perturbat, după descoperirea unei bombe din al Doilea Război Mondial

Traficul feroviar din regiunea Frankfurt a fost ușor perturbat, sâmbătă dimineață, după descoperirea unei bombe din al Doilea Război Mondial, potrivit poliției locale, citate de AFP. „Linia feroviară din…

Fost ministru croat, inculpat pentru crime de război la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial
18 sept.. 2013

Fost ministru croat, inculpat pentru crime de război la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial

Josip Boljkovaci, un fost oficial al serviciilor de informații iugoslave și fost ministru croat de Interne, a fost inculpat, marți, de justiția croată pentru execuția a 21 de civili suspectați de colaborare cu…

Doi britanici, îndrăgostiţi în tinereţe, au decis să se căsătorească după ce s-au reîntâlnit 70 de ani mai târziu
18 iul.. 2013

Doi britanici, îndrăgostiţi în tinereţe, au decis să se căsătorească după ce s-au reîntâlnit 70 de ani mai târziu

Doi britanici, îndrăgostiți în perioada adolescenței și separați în timpul celui de-al Doilea Război Mondial s-au regăsit după 70 de ani și au decis să se căsătorească. Bob Humphries, de 89 de ani, şi Be…

Budapesta: Un cartier întreg a fost evacuat, după descoperirea unei bombe din al Doilea Război Mondial
17 iul.. 2013

Budapesta: Un cartier întreg a fost evacuat, după descoperirea unei bombe din al Doilea Război Mondial

Un întreg cartier din capitala Ungariei, Budapesta, a fost evacuat, miercuri, după descoperirea unei bombe care datează din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, potrivit Mediafax.1.500 de persoane dintr-un…

Trei bombe şi două focoase din Al Doilea Război Mondial, descoperite într-o pădure din Vaslui
04 iun.. 2013

Trei bombe şi două focoase din Al Doilea Război Mondial, descoperite într-o pădure din Vaslui

Trei bombe şi două focoase în perfectă stare de funcţionare, au fost descoperite într-o pădure din Vaslui, de către un localnic, acesta alertând autoritățile, potrivit Mediafax. În scurt timp, în zonă s-a…

Un obuz din al II-lea Război Mondial a fost descoperit pe acoperişul Primăriei din Budapesta
23 mai. 2013

Un obuz din al II-lea Război Mondial a fost descoperit pe acoperişul Primăriei din Budapesta

Un obuz ce datează din al II-lea Război Mondial a fost descoperit, joi, pe acoperişul sediului Primăriei din Budapesta.Autorităţile au evacut imediat clădirea după descoperirea făcută, iar zona a fost…

O bombă sovietică din Al Doilea Război Mondial, descoperită în Suceava
08 mai. 2013

O bombă sovietică din Al Doilea Război Mondial, descoperită în Suceava

Agitaţie într-o localitate din judeţul Suceava, după ce a fost găsită o bombă ce datează din cel de-al doilea război mondial.Sarcina pompierilor a fost cu atât mai dificilă cu cât bomba era bine încadrată…

Zeci de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în podul unui liceu din Timișoara
23 apr.. 2013

Zeci de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în podul unui liceu din Timișoara

38 de cartuşe  au fost găsite, marți, în podul Liceului „Nikolaus Lenau”, din Timişoara. Cartuşele datează din Al Doilea Război Mondial şi au fost găsite de către muncitorii care executau lucrări de…

Berlin: O bombă neexplodată din cel de-al Doilea Război Mondial, descoperită în apropierea unei gări
03 apr.. 2013

Berlin: O bombă neexplodată din cel de-al Doilea Război Mondial, descoperită în apropierea unei gări

O bombă de aproape 100 kilograme a fost găsită, marți seară, în apropiere de Gara Centrală din Berlin. Autoritățile au întrerupt mersul trenurilor și câteva zboruri, iar casele din apropiere au fost evacuate…

Românul care l-a întâlnit pe Adolf Hitler: „Avea ceva magic în el, te captiva”
02 feb.. 2013

Românul care l-a întâlnit pe Adolf Hitler: „Avea ceva magic în el, te captiva”

A fost înrolat în două armate, germană şi română şi a luptat pe două fronturi în Al Doilea Război Mondial. Dar cea mai importantă amintire pentru el este că l-a întâlnit pe Adolf Hitler. Este vorba despre…

Consilier prezidențial egiptean: Holocaustul este o farsă, evreii au fost mutaţi în SUA
29 ian.. 2013

Consilier prezidențial egiptean: Holocaustul este o farsă, evreii au fost mutaţi în SUA

Un consilier al preşedintelui islamist egiptean Mohamed Morsi a afirmat că Holocaustul este doar o „farsă” organizată de serviciile secrete americane, precizând că evreii despre care se spune că au fost…

10.000 de locuitori ai orașului nemțesc Potsdam, evacuați din cauza unei bombe neexplodate din al Doilea Război Mondial
12 oct.. 2012

10.000 de locuitori ai orașului nemțesc Potsdam, evacuați din cauza unei bombe neexplodate din al Doilea Război Mondial

Peste 10.000 de persoane au fost evacuate, vineri, dintr-un cartier al orașului german Potsdam, după ce autoritățile au descoperit o bombă neexplodată datând din cel de-al Doilea Război Mondial. Oamenii s-au…

Transport de criză: Italienii au cumpărat mai multe biciclete decât mașini, pentru prima oară în 60 de ani
03 oct.. 2012

Transport de criză: Italienii au cumpărat mai multe biciclete decât mașini, pentru prima oară în 60 de ani

În 2011, numărul de biciclete cumpărat de italieni a depășit numărul de autovehicule cumpărate, o premieră de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, scrie The Telegraph. În țara unor mărci devenite…

A murit scriitorul Sven Hassel, cunoscut pentru romanele sale de război
26 sept.. 2012

A murit scriitorul Sven Hassel, cunoscut pentru romanele sale de război

Scriitorul de origine daneză Sven Hassel, cunoscut pentru romanele sale care înfățișează o imagine violentă a celui de-al Doilea Război Mondial, a murit vineri, 21 septembrie, la vârsta de 95 de ani. Anunțul a…

Jean-Claude Trichet: Zona euro este epicentrul celei mai grave crize de după cel de-al Doilea Război Mondial
14 sept.. 2012

Jean-Claude Trichet: Zona euro este epicentrul celei mai grave crize de după cel de-al Doilea Război Mondial

Criza datoriilor din UE este epicentrul celei mai grave crize după cel de-Al Doilea Război Mondial, care afectează toate economiile avansate, a declarat fostul președinte al Băncii Centrale Europene (BCE),…

Bacău: Mai multe bombe în stare de funcționare, găsite de pompierii care încercau să stingă un incendiu de pădure
12 sept.. 2012

Bacău: Mai multe bombe în stare de funcționare, găsite de pompierii care încercau să stingă un incendiu de pădure

Pompierii din județul Bacău au fost surprinși să descopere în timpul unei intervenții la un incendiu de pădure mai multe bombe, acestea explodând din cauza focului, relatează Mediafax.Elementele de muniție în…

Grecii vor să ceară reparaţii de război Germaniei: Suma s-ar putea ridica la 7,5 miliarde de euro
06 sept.. 2012

Grecii vor să ceară reparaţii de război Germaniei: Suma s-ar putea ridica la 7,5 miliarde de euro

La mai bine de 60 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, grecii vor să recupereze despăgubirile pe care Germania le-ar datora Atenei. Ministrul grec de Finanțe, Christos Staikouras, a anunțat…

Nagasaki comemorează 67 de ani de la distrugerea orașului de către bomba atomică
09 aug.. 2012

Nagasaki comemorează 67 de ani de la distrugerea orașului de către bomba atomică

În Japonia,  joi, 9 august, se comemorează 67 de ani de la distrugerea orașului Nagasaki de către bomba atomică lansată de SUA în timpul celui de-al doilea război mondial. Joi, în jur de 6.000 de oameni…

Două obuze din cel de-al Doilea Război Mondial, găsite în zona Pieței Moghioroș
04 aug.. 2012

Două obuze din cel de-al Doilea Război Mondial, găsite în zona Pieței Moghioroș

Două obuze din vremea celui de-al Doilea Război Mondial au fost găsite la o adâncime de trei metri de către muncitorii angajaţi pentru realizarea noii magistrale din zona Piaţa Moghioroş din Capitală.La faţa…

Un submarin german datând din al Doilea Război Mondial a fost descoperit în apropiere de Nantucket
28 iul.. 2012

Un submarin german datând din al Doilea Război Mondial a fost descoperit în apropiere de Nantucket

Un submarin german vechi de 70 de ani a fost descoperit în Oceanul Atlantic, în apropierea insulei Nantucket, situată în statul american Massachusetts, informează Boston Globe. Submarinul german U-550 s-a…

Peste 400 de obuze din al Doilea Război Mondial, găsite într-un oraș din Polonia
26 iul.. 2012

Peste 400 de obuze din al Doilea Război Mondial, găsite într-un oraș din Polonia

O cantitate uriaşă de muniţie neexlpodată din al Doilea Război Mondial a fost descoperită într-un oraş din sud-vestul Poloniei, informează AFP. Este vorba de circa 400 de piese de muniție – obuze antitanc de…

Roma: Un român a murit după explozia unei grenade, pe un şantier
28 iun.. 2012

Roma: Un român a murit după explozia unei grenade, pe un şantier

Un român în vârstă de 26 de ani a murit, joi, după explozia unei grenade din al Doilea Război Mondial pe un şantier din Roma, relatează site-ul Newnotizie.it. Românul lucra, alături de o echipă, la…

Bombă din Al Doilea Război Mondial, descoperită în curtea unei familii din Buzău: Proiectilul avea 50 de kilograme
30 mai. 2012

Bombă din Al Doilea Război Mondial, descoperită în curtea unei familii din Buzău: Proiectilul avea 50 de kilograme

Un sat buzoian ar fi putut să sară în aer din cauza unei bombe rămase din cel de-al Doilea Război Mondial. Proiectilul, aflat în curtea unui localnic din comuna Bobocu, a ieșit la iveală după ce ploile abundente…

Iași: Un bărbat a descoperit 36 de proiectile din cel de-al Doilea Război Mondial în timp ce ara
15 mai. 2012

Iași: Un bărbat a descoperit 36 de proiectile din cel de-al Doilea Război Mondial în timp ce ara

Un bărbat din comuna ieşeană Propicani a descoperit 36 de proiectile din al Doilea Război Mondial, în timp ce ara. Bombele nedetonate au fost ridicate de specialiștii la ISU. Proiectilele urmează să fie…

Un avion prăbușit în Al Doilea Război Mondial a fost găsit intact, în deșertul Sahara
11 mai. 2012

Un avion prăbușit în Al Doilea Război Mondial a fost găsit intact, în deșertul Sahara

La mai bine de 70 de ani după ce s-a prăbuşit, avionul unui pilot britanic ce a luptat în al Doilea Război Mondial a fost găsit intact, în deşertul Sahara. Nimeni nu ştie exact ce s-a întâmplat cu pilotul,…

Autobuze cu portretul lui Stalin, puse în circulație în zeci de orașe din Rusia
20 apr.. 2012

Autobuze cu portretul lui Stalin, puse în circulație în zeci de orașe din Rusia

Autobuze cu portrete lui Stalin vor circula zilele acestea prin 40 de oraşe ruseşti şi din fostele republici sovietice. În felul acesta, nostalgicii comunişti sărbătoresc Ziua Victoriei, la 9 mai. Autorul…

Scriitorul Gunter Grass, laureat al Premiului Nobel, declarat persona non grata în Israel
08 apr.. 2012

Scriitorul Gunter Grass, laureat al Premiului Nobel, declarat persona non grata în Israel

Scriitorul Gunter Grass, laureat al Premiului Nobel, a fost declarat persona non grata în Israel, după ce a scris un poem în care acuză Țara Sfântă de subminare a păcii mondiale, informează Times of Israel. …

Compania care produce armele Kalaşnikov a intrat în faliment
07 apr.. 2012

Compania care produce armele Kalaşnikov a intrat în faliment

Faimosul concern rus Kalaşnikov a dat faliment. Compania care produce celebrele arme de asalt este înglodată în datorii, iar bunurile sale au fost puse sub sechestru. Nici măcar armata rusă nu mai cumpără…

Două bombe din Al Doilea Război Mondial, descoperite pe malul unui râu din Iași și aruncate în apă
03 apr.. 2012

Două bombe din Al Doilea Război Mondial, descoperite pe malul unui râu din Iași și aruncate în apă

Inconştienţa unor persoane era să coste viaţa altora. Două bombe din Al Doilea Război Mondial au fost găsite pe marginea unui râu din Iași, de un grup de romi. În loc să alerteze autorităţile, aceştia le-au…

Româncă de 102 ani, premiată în SUA pentru merite deosebite în Al Doilea Război Mondial (VIDEO)
29 mart.. 2012

Româncă de 102 ani, premiată în SUA pentru merite deosebite în Al Doilea Război Mondial (VIDEO)

O româncă de de 102 ani din Statele Unite este considerată un adevărat erou local. Bea Cohen s-a născut în România şi a fost premiată, pentru faptele din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.  Ea a…

O bombă datând din cel de-al Doilea Război Mondial a explodat la Marsilia
09 mart.. 2012

O bombă datând din cel de-al Doilea Război Mondial a explodat la Marsilia

Doi muncitori care lucrau pe un șantier din porul Marsilia, în sudul Franței, au fost răniți ușor vineri dimineață, în urma exploziei unei bombe datând din cel de-al Doilea Război Mondial La locul…

Revolver din perioada celui de-al doilea război mondial, descoperit în zidăria unei anexe a Penitenciarului Gherla
14 feb.. 2012

Revolver din perioada celui de-al doilea război mondial, descoperit în zidăria unei anexe a Penitenciarului Gherla

Un revolver datând din primele estimări din perioada celui de-al doilea război mondial a fost găsit în zidăria unei anexe exterioare a Penitenciarului Gherla, relatează Mediafax. Arma a fost găsită în timpul…

Mai mulți parlamentari eleni susțin că Germania datorează Greciei 54 de miliarde de euro din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
03 feb.. 2012

Mai mulți parlamentari eleni susțin că Germania datorează Greciei 54 de miliarde de euro din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial

Aproape o zecime din cei 300 de membri ai Parlamentului elen au cerut discutarea problemei unui împrumut luat de Germania în cel de-Al Doilea Război Mondial de la guvernul Greciei, ţară aflată atunci sub ocupaţie…

Vladimir Putin: Un frate de-al meu a murit în timpul asediului german al orașului Leningrad
27 ian.. 2012

Vladimir Putin: Un frate de-al meu a murit în timpul asediului german al orașului Leningrad

Premierul Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, vineri, în timpul unei întâlniri cu veterani din cel de-Al Doilea Război Mondial, că un frate mai mare de-al său a murit în timpul asediului nazist asupra oralului…

Alexandru Arșinel: Cel mai frumos Crăciun l-am avut la vârsta de cinci ani, după Al Doilea Război Mondial
25 dec.. 2011

Alexandru Arșinel: Cel mai frumos Crăciun l-am avut la vârsta de cinci ani, după Al Doilea Război Mondial

Actorul Alexandru Arșinel a povestit cel mai frumos Crăciun pe care l-a avut, la vârsta de cinci ani, după ce s-a întors cu familia din refugiul de după cel de-Al Doilea Război Mondial, potrivit Mediafax.Acesta a…

Se împlinesc 70 de ani de la atacul de la Pearl Harbour (VIDEO)
07 dec.. 2011

Se împlinesc 70 de ani de la atacul de la Pearl Harbour (VIDEO)

Miercuri, 7 decembrie 2011 se împlinesc 70 de ani de la atacul militar, dat prin surprindere, din partea marinei imperiale japoneze împotriva bazei navale de la Pearl Harbor, Hawaii, în dimineață zilei de duminică…

Călătorie în timp în anii '30: Un britanic și-a decorat locuința cu obiecte datând de acum 70 de ani (FOTO)
18 nov.. 2011

Călătorie în timp în anii ’30: Un britanic și-a decorat locuința cu obiecte datând de acum 70 de ani (FOTO)

Excentricul britanic Michael McTigue, în vârstă de 45 de ani, este un împătimit al anilor ’30, fapt demonstrat de stilul neobișnuit în care acesta și-a amenajat locuința, potrivit Daily Mail. Britanicul…

O scrisoare a lui Albert Einstein din 1939, vândută pentru 14.000 de dolari: Vezi despre ce scria fizicianul
13 oct.. 2011

O scrisoare a lui Albert Einstein din 1939, vândută pentru 14.000 de dolari: Vezi despre ce scria fizicianul

O scrisoare a lui Albert Einstein, ce datează din 1939 în care fizicianul scria despre “abominabilul pericol” nazist, a fost vândută la o licitație pentru 14.000 de dolari, informează BBC. Potrivit…

București: Un proiectil în stare perfectă de funcționare, descoperit în Drumul Taberei
21 sept.. 2011

București: Un proiectil în stare perfectă de funcționare, descoperit în Drumul Taberei

Un proiectil în stare perfectă de funcționare a fost descoperit, miercuri dimineață, în cartierul bucureștean Drumul Taberei. Zona a fost izolată de polițiștii și lucrătorii ISU. Potrivit purtătorului de…