Municipiul Bistrița și localitățile Ghinda, Sărata, Sigmir, Slătinița, Unirea și Viișoara vor intra în carantină, joi, 19 noiembrie, începând cu ora 5.00, informează Instituția Prefectului din Bistrița-Năsăud. În Bistrița, rata incidenței cazurilor de coronavirus a ajuns la 9,1 la mia de locuitori. Ordinul de carantinare a fost semnat deja de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, și a fost publicat în Monitorul Oficial.
”Municipiul Bistrița intră oficial în carantină începând cu data de 19.11.2020, ora 05:00!
Zona carantinată cuprinde și localitățile componente ale orașului Bistrița, și anume Ghinda, Sărata, Sigmir, Slătinița, Unirea și Viișoara. Ordinul Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență privind instituirea carantinei zonale pentru Municipiul Bistrița a fost publicat în Monitorul Oficial Nr. 1095/18.11.2020”, au anunțat, miercuri după-amiază reprezentanții Prefecturii.
Ordinul DSU prin care se instituie carantina în municipiul Bistrița și localitățile componente poate fi consultat AICI
Modelul de declarație pe propria răspundere necesar deplasării în/în afara zonelor carantinare poate fi descărcat de AICI
Astfel, în următoarele 14 zile, locuitorii din Bistrița și localitățile amintite își pot părăsi locuințele, în intervalul orar 6.00-22.00, doar pentru anumite motive bine întemeiate și justificate în baza declarației pe propria răspundere, a unei adeverințe de la angajator sau a legitimației de serviciu. Așadar, deplasările în interiorul zonei carantinate sunt permise doar în interes profesional, pentru cumpărături de strictă necesitate – persoanele de peste 65 de ani având prioritate în intervalul orar 10:00 – 14:00 -, pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, pentru activități fizice în apropierea locuinței sau pemntru plimbarea animalelor de companie, pentru donarea de sânge, pentru deplasări în scop umanitar sau de voluntariat, pentru realizarea de activități agricole, pentru îngrijirea sau administrarea unei proprietăți dintr-o altă localitate, îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei rude/afin sau a unei persoane aflate în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie sau pentru participarea la activități religioase.
De asemenea, există situații în care oamenii pot ieși din zonele carantinate. Este vorba despre:
– transportul de marfă indiferent de natura acestuia, al materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice în localitatea carantinată, precum și pentru aprovizionarea populației;
– persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitare, veterinare, situațiilor de urgență, administrației publice locale, a asistenței și protecției sociale, judiciare, serviciilor de utilitate publică, agriculturii, alimentației publice, comunicațiilor și transporturilor;
– persoanele care locuiesc în zona carantinată și desfășoară activitatea profesională în afara zonei respective;
– persoanele care realizează activități agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare;
– elevii/studenții care au domiciliul în zona carantinată și care urmează cursurile unor unități de învățământ din unități administrativ-teritoriale pentru care nu sunt dispuse măsuri de carantină zonală;
– deplasarea din alte motive justificate, precum: îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei rude/afin sau a unei persoane aflate în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;
– deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
– urgențe medicale.
Totodată, în interiorul zonelor carantinate este interzisă organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, etc) în spații închise și deschise; restaurantele, cafenelele și terasele se închid, fiind permisă doar preparare a hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective. Se vor închide și slile de jocuri de noroc, saloanele de înfrumusețare, instituțiile de spectacole, precum și piețele pentru produse nealimentare, târgurile, oboarele și talciocurile. În plus, în perioada de carantină vor fi interzise și activitățile și competițiile sportive, cu excepția celor organizate de federațiile de profil.
Bistrița este al șaselea municipiu reședință de județ din România care intră în carantină, după Zalău, Baia Mare, Slobozia, Sibiu și Alba Iulia. Măsura carantinării ar putea fi instituită și în Satu Mare.