CORONAVIRUS | Sibiu: Focare de infecție în comuna Slimnic. Localitatea are cea mai mare rată a incidenţei

CORONAVIRUS | Sibiu: Focare de infecție în comuna Slimnic. Localitatea are cea mai mare rată a incidenţei
Foto: Foto: Hepta - Abaca Press / Utrecht Robin/ABACAPRESS.C

Comuna Slimnic din județul Sibiu se confruntă cu focare de coronavirus de tip familial, în această localitate înregistrându-se cea mai mare rată a incidenţei cumulate din judeţ. În acest context, Prefectura a decis ca echipe mixte să controleze dacă se respectă măsurile legale în vigoare.

Comuna Slimnic, cea mai mare rată a incidenţei

Potrivit autorităților, în Slimnic au fost înregistrate 13 cazuri noi în perioada 18-31 august, din acestea în 7 cazuri au fost identificate legături epidemiologice.

”S-a identificat o localitate unde rata incidenţei cumulate depăşeşte 1,5/1000 de locuitori, mai exact în comuna Slimnic au fost înregistrate 13 cazuri noi în perioada 18-31 august (rata calculată a incidenţei cumulate fiind de 3,28/1000 de locuitori); din analiza epidemiologică a rezultat că din aceste 13 cazuri, în 7 cazuri au fost identificate legături epidemiologice, ceea ce conduce la ideea evoluţiei în localitate, cel puţin deocamdată, a unor focare de tip familial; (…) Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Slimnic va fi implicat în activităţile de prevenire şi limitare a răspândirii virusului SARS CoV-2, precum şi în monitorizarea respectării măsurilor legale în vigoare; Se vor constitui echipe mixte de control în vederea verificării respectării măsurilor legale în vigoare, în special în localităţile unde rata incidenţei cumulate este crescută, în special în localitatea Slimnic”, a anunţat Prefectura Sibiu, într-un comunicat citat de Agerpres.

În prezent, în comuna Slimnic sunt 16 cazuri confirmate pozitiv, în urma testării SARS CoV-2.

Bilanțul cazurilor de coronavirus în România

Amintim că Grupul de Comunicare Strategică (GCS) transmite în raportarea de miercuri că, în ultimele 24 de ore, la nivel național au fost înregistrate 1.298 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, dintr-un total de 26.543 de teste care au fost prelucrate în același interval.

40 de pacienți diagnosticați cu COVID-19 au decedat de marți până miercuri. Totodată, în acest moment 519 persoane sunt internate în secțiile de ATI din țară, în stare gravă, după ce au fost testate pozitiv cu SARS-CoV-2.

Mai exact, până, miercuri, 2 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 89.891 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 38.701 pacienți au fost declarați vindecați și 11.392 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

”În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.298 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. (…) Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 675 de persoane au fost reconfirmate pozitiv”, a transmis GCS.

În prezent, în unitățile medicale de profil din toată țara sunt internați 7.147 de pacienți cu COVID-19, dintre care 519 se află în secțiile de terapie intensivă.

Rata de imunizare în România e de aproape 4%

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a vorbit, miercuri, despre noile date privind rata de imunizare în România. Analizele Direcțiilor de Sănătate Publică și ale Institutului Național de Sănătate Publică indică faptul că aproape 4% din populația țării a căpătat imunitate în fața coronavirusului. Față de primele date, din vară, procentul aproape s-a dublat.

„Pentru o trecere prin boală, noi avem o imunizare mică în acest moment ca procent”, a explicat Tătaru, în condițiile în care statele eruopene care au avut o infectare mai mare au raportat 5-6%.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:17 - Deficitul bugetar a urcat la 5,44% din PIB după primele nouă luni din 2024. Datele Ministerului Finanțelor despre cheltuielile statului
22:06 - Tinerii, tot mai greu de convins să își păstreze locul de muncă. „Vin o zi, două și realizează că nu e pentru ei”
22:05 - Ce a declarat ÎPS Teodosie privind petrecerile de Halloween. Ce păcat săvârșesc cei care merg la aceste evenimente: „Primesc amăgire și întuneric acolo”
22:03 - Iulian Paraschiv: Președintele de care România are nevoie este un președinte care să asigure parcursul european, să asigure un plan pentru România și un echilibru la guvernare, între partide și societatea românească (VIDEO)
21:57 - Șoșoacă invocă un scenariu în care pretinde că poate ajunge președinte interimar al României: „Cu candidatura mea la Senat e șah mat” (VIDEO)
21:34 - Când ar putea renunța România la ora de iarnă? Mai multe state au renunțat la acest sistem
21:30 - Diana Șoșoacă a anunțat planul în cazul în care nu va reuși să fie pe listă la prezidențiale: Oamenii noștri, șoșocarii vor scrie pe buletin numele meu si mă vor vota pe mine / La un anumit număr de voturi se anulează alegerile (VIDEO)
21:20 - Tot mai mulți români renunță la a mai ține banii în casă. Unde preferă să-și păstreze economiile
21:08 - Șoșoacă: „Ciolacu mi-a spus că trebuie să mă dau în spate. A zis că dacă nu vreau, va avea înțelegerea cu Simion. I-am răspuns: ‘nu ți-e rușine?’” (VIDEO)
21:02 - Care este motivul pentru care Polonia refuză să ofere Ucrainei armele cumpărate din Coreea de Sud: „Aceste arme trebuie să servească securităţii şi apărării Poloniei”