Rezidențiat noiembrie 2020. Când va avea loc sesiunea de examene

Rezidențiat noiembrie 2020. Când va avea loc sesiunea de examene

Anul acesta vor fi scoase la concursul de rezidențiat mai multe locuri pentru specializările deficitare, cele care au fost solicitate mai mult de la începutul pandemiei de coronavirus.Când va fi concursul și ce condiții trebuiesc respectate în contextul pandemiei de coronavirus?

Rezidențiat 2020: Peste 6.000 de locuri scoase la concurs

Examenul de rezidențiat din acest an, pentru toate cele trei domenii, medicină, medicină dentară şi farmacie, se va desfășura la jumătatea lunii noiembrie. Peste 6.000 de locuri sunt disponibile în 2020, cu 1.390 mai multe faţă de cele care au fost scoase la concurs în 2019.

Conform unui anunț al ministrului Sănătății, Nelu Tătaru,locurilela rezidențiat pentru specializările deficitare vor fi suplimentate anul acesta.

”Rezidenţiatul a fost anunţat în urmă cu şase luni. Sunt aceleaşi perspective. Vom avea un număr mai mare de locuri pentru specializări deficitare pe care le-am putut vedea şi gestiona în această pandemie”, a daclarat Nelu Tătaru, în urmă cu ceva timp.

În ceea ce priveșteposibilitatea ca rezidențiatul să fie organizat pe post, nu pe loc, așa cum se întâmplă în prezent, Tătaru a făcut următoarele precizări.

”Noi avem în jurisdicţie la Ministerul Sănătăţii 58 de spitale din cele 380, celelalte sunt ale administraţiei locale. Discuţiile între Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei şi universităţile de medicină care au autonomie vor da perspectiva cred că la jumătatea lunii octombrie”, a explicat Tătaru, potrvitNews.ro.

Când este programat examenul de rezidențiat?

Examenul de rezidențiat pentru absolvenții facultăților de medicină, stomatologie și farmacie va avea loc pe 15 noiembrie în centrele universitare București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu-Mureș și Timișoara. Ordinul ministrului Sănătății privind metodologia examenului a fost publicat în Monitorul Oficial.

De menționat este că bibliografia pentru concurs poate fi accesată pe site-ulrezidentiat.ms.ro.

Concursul se va susține pe 15 noiembrie începând cu ora 10:00 și va dura 4 ore. Testul grilă este alcătuit din 200 de întrebări, iar acestea vor fi aceleași pentru toate centrele universitare în care se organizează concursul.

În ziua concursului la ora 16:00 va fi publicată grila cu răspunsurile corecte. Totodată, vor putea fi contestate eventualele erori din grilă până pe 16 noiembrie, ora 16.00.

Alegerea posturilor se va face după anunțarea rezultatelor finale prin teleconferință în trei zile consecutive, stabilite de comun acord de Ministerul Sănătății și centrele universitare, în intervalul orar 09.00-19.00.

Din cauza virusului, masca de protecție va fi obligatorie în timpul examenului pentru candidați, dar și pentru supraveghetori. Totodată, se va păstra o distanță de cel puțin un metru între fiecare candidat.

Medicii care vor fi rezidenți pe locuri vor încheia contracte de muncă pe durată determinată, echivalentă cu durata rezidențiatului cu unitatea sanitară la care au fost repartizați.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`