Simona Halep a pierdut din nou șansa de a câștiga primul turneu de Mare Șlem din carieră. Românca a fost învinsă sâmbătă de daneza Caroline Wozniacki în finala de la Australian Open, cu scorul de 6-7, 6-3, 4-6, după un meci dramatic care a durat trei ore, informează B1 TV.
Odată cu înfrângerea din actul final al turneului de la Melbourne, românca pierde și poziția de lider mondial în tenisul feminin, care va fi ocupată, începând de luni, de Wozniacki.
Pentru daneză, trofeul de la Australian Open este primul de la un turneu de Mare Șlem, obținut în carieră.
De altfel, atât în cazul Simonei, cât și în cel al Carolinei, finala de sâmbătă a fost a treia unui turneu de Mare Şlem. Românca a jucat în actele finale ale turneului de la Roland Garros (2014 şi 2017), în timp ce daneza a jucat la US Open cu trofeul pe masă, în 2009 și 2016.
Simona Halep a fost învinsă de Caroline Wozniacki în finala de la Australian Open: Românca a pierdut din nou șansa de a câștiga primul turneu de Mare Șlem din carieră
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.