Gheorghe Hagi, antrenorul şi finanţatorul echipei Viitorul, a criticat atitudinea coordonatorului loturilor de juniori, Zoltan Kovacs, într-o scrisoare pe care a trimis-o luni selecţionerului echipei naţionale de fotbal, Anghel Iordănescu, cel care este şi preşedintele Comisiei Tehnice al Federaţiei Române de Fotbal.
Astfel, conform gsp.ro, Hagi l-a criticat pe Kovacs pentru că acesta a jignit și umilit trei jucători ai naționalei U17, Florin Coman, Carlo Casap și Ianis Hagi, atât în ședința tehnică, cât și pe teren, la antrenament.
„Domnul Kovacs le-a transmis jucătorilor că, indiferent că se antrenează cu echipa de seniori a unui club de Liga I (FC Viitorul), sau că au jucat în Liga I (fiind vizat direct Ianis Hagi), ești un nimeni, ești un zero”, a scris Georghe Hagi.
„Cum s-au simţit aceşti copii de 17 ani cînd colegii şi antrenorii lor îi priveau în momentul în care erau jigniţi şi umiliţi de către domnul Kovacs? Cum credeţi că s-au simţit, domnule Anghel Iordănescu, ceilalţi jucători ai naţionalei U17 şi ce încredere să mai aibă în momentul în care liderii lor au fost făcuţi zero sau nimicuri? După o discuţie avută cu fiul meu, în momentul întoarcerii din Anglia, am stabilit de comun acord că are nevoie de o perioadă pentru a reflecta la tot ce s-a întîmplat în ultimele două luni la naţionala U17, urmînd ca ulterior să ia o decizie”, scrie în scrisoarea care a ajuns la Iordănescu în această dimineaţă, la sediul FRF.
„Totodată, domnule Anghel Iordănescu, vă rog să spuneţi tuturor iubitorilor fotbalului dacă domnul Kovacs se află printre cei care au contribuit la revirimentul fotbalului belgian din ultimii 10 ani, aşa cum a susţinut domnia sa în momentul în care a primit această funcţie în FRF? Eu ştiu din discuţia avută cu dumneavoastră că, după lecturarea cărţii lui Michel Sablon (directorul tehnic al Federaţiei Belgiene de Fotbal şi coordonatorul întregului proiect tehnic pe baza căruia s-a dezvoltat fotbalul belgian) aţi constatat că „specialistul” Kovacs nu se află printre conducătorii / membrii / voluntarii, enumeraţi de autor. Dacă este adevărat ceea ce mi-aţi comunicat înseamnă că domnul Kovacs ne-a minţit şi în această situaţie trebuie să-şi prezinte demisia de onoare”, mai scrie Hagi.
Foto: gsp.ro