Gigi Becali (62 de ani) anunță o nouă lovitură pe piața transferurilor. Patronul de la FCSB îl vinde într-un final pe Dennis Man (22 de ani). Extrema liderului din Liga 1 pleacă în Italia, Serie A, la Parma.
„Perla” de la FCSB pleacă la Parma pentru 13 milioane de euro, o sumă record pentru campionatul României. Gigi Becali a anunțat faptul că Dennis Man va pleca în Italia pentru a efectua vizita medicală și a semna contractul cu echipa de pe locul 19, în luptă pentru salvarea de la retrogradare.
În jur de 1 milion de euro va fi salariul fotbalistului român în Italia.
„Suma este 13 milioane de euro, nu pot să vă spun mai mult. Ieri era vorba despre 15 milioane, iar acum e vorba de 13 milioane. Am scăzut eu două milioane, Man va juca duminică pentru Parma Va avea un salariu de aproape 1 milion de euro pe an și va semna pe patru sezoane și jumătate.
La ora asta, contractele sunt semnate, sunt oficiale. Totul s-a pus pe hârtie, patronul lor n-a schimbat nimic. Mai trebuie să semneze Man”, a anunțat Gigi Becali aseară, la Digi Sport.
11% din suma de transfer va ajunge la fostul club al lui Man, UTA Arad.
Dennis Man a plecat astăzi, în jurul prânzului în Italia, cu un avion privat, închiriat de către Ion Țiriac.
Dennis Man se poziționează detașat în fruntea clasamentului celor mai scumpi jucători din Liga 1, prin transferul la Parma.
Dennis Man (de la FCSB la Parma, în 2021): 13 milioane de euro
Nicolae Stanciu (de la Steaua la Anderlecht, în 2016): 10 milioane euro
Vlad Chiricheş (de la Steaua la Tottenham, în 2013): 9,5 milioane euro
Valentin Mihăilă (de la Craiova la Parma, în 2020): 8,5 milioane de euro
Alexandru Mitriţă (de la Craiova la New York City, în 2018): 8 milioane de euro