Ministerul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, a făcut clarificări, marți, despre condițiile în care sportivii își pot relua antrenamentele, menționând că atât cluburile, cât și administratorii de baze sportive pot deschide activitatea, însă doar cu respectarea regulilor impuse pentru prevenirea răspândirii pandemiei de coronavirus.
Ionuț Stroe a afirmat că meciurile de fotbal din Liga 1 sunt programate să înceapă în al doilea weekend din luna iunie.
Ministrul Tineretului și Sportului a declarat că va fi obligatorie testarea înainte de competiție de face cu 2-3 zile, înainte de primul meci, aceata fiind făcută atât la sportivi, cât și la arbitri, delegați, oficialii anti-doping, care vor veni să testeze jucătorii. Mai mult, în afară de testarea făcută înaintea competiției, alte testări vor fi repetate din 14 în 14 zile.
Totodată, acesta a menționat că este menținută regula conform căreia nu este permis accesul spectatorilor în tribune.
Oficialul a declarat, în cadrul conferinței, că se pot deschide competițiile sportive pentru sporturile individuale și, totodată, sunt permise antrenamentele indivduale la sporturile de sală.
De asemenea, potrivit ministrului, se pot relua antrenamentele individuale în bazin, sportivul având voie pe un singur culoar, iar masca trebuie purtată până în momentul intrării în bazin. Accesul înotătorilor la vestiare se va face eșalonat.
Ionuț Stroe a mai menționat că junorii se pot antrena în regim individual și în grupuri de maxim trei, iar în cazul sporturilor de echipă, care au loc în sală, atât pentru juniori, cât și pentru seniori, antrenamentele vor fi, de asemenea, individuale.
”Cluburile și administratorii de baze sportive pot deschide activitatea, cu respectarea regulilor”, a menționat ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe.
Cât despre antrenamentele fotbaliștilor, oficialul a reamintit că recomandarea este ca acestea să se facă în regim de cantonament, cu izolara jucătorilor.
Ionuț Stroe a adăugat că dacă se renunță la acest regim, clubul sportiv își asumă riscul.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Reamintim că, România a intrat, la 1 iunie, în etapa a doua de relaxare a măsurilor impuse penntru prevenirea pandemiei de coronavirus, astfel că, competițiile sportive care se desfășoară în aer liber pot fi reluate.
Cu toate acestea, concursurile nu se vor relua în cazul sporturilor de contact.
”Se vor putea relua competițiile sportive începând din 1 iunie, dar – atenție! – pentru sporturile care se practică afară, în aer liber, și mai puțin sporturi de contact. Deci sporturile vor fi, competițiile vor fi posibile în aer liber, mai puțin sporturile de contact, și competițiile se vor desfășura în această etapă fără spectatori”, a declarat, recent, președintele Klaus Iohannis.
În contextul reluării sporturilor, Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) și Federația Română de Fotbal (FRF) au pus la punct două protocoale, care vor fi supuse dezbaterii și aprobării Comitetului Executiv al FRF.
Documentele cuprind propuneri cu privire la desfășurarea meciurilor din România odată cu reluarea competiției, care a fost întreruptă în martie, la începutul izbucnirii pandemiei de SARS-CoV-2 din România.