UPDATE, 12 iunie, ora 22.40 – Meciul dintre Finlanda și Danemarca de la EURO 2020 s-a încheiat cu victoria finlandezilor, scor 1-0. Singurul gol al partidei a fost marcat dePohjanpalo, în minutul 59.
ȘTIRE OFICIALĂ
Oficialii UEFA au decis ca meciul dintre Danemarca și Finlanda de la Campionatul European de fotbal să fie reluat. Partida disputată sâmbătă la Copenhaga a fost întreruptă aproape de finalul primei reprize după ce jucătorul danez Christian Eriksen s-a prăbușit pe teren și a fost resuscitat, după care a fost transportat la spital.
Potrivit unui anunț publicat pe contul oficial de Twitter al UEFA, meciul va fi reluat din minutul 41. Astfel, se vor juca ultimele patru minute ale primei reprize, se va face o pauză de cinci minute, după care va începe repriza a doua.
În vârstă de 29 de ani, Christian Eriksen s-a prăbușit pe teren în minutul 43 și a fost resuscitat mai bine de 15 minute.
Reprezentanții UEFA au anunțat că jucătorul a fost transportat la spital și că a fost stabilizat.
Meciul Danemarca și Finlanda va fi reluat: UEFA anunță că partida, oprită după ce Christian Eriksen s-a prăbușit pe teren, se reia din minutul 41
Following the request made by players of both teams, UEFA has agreed to restart the match between Denmark and Finland tonight at 20:30 CET (TBC).
The last four minutes of the first half will be played, there will then be a 5-minute half-time break followed by the second half.
— UEFA (@UEFA) June 12, 2021