Ajuns la 38 de ani, Roger Federer continuă să se mențină în topul tenisului mondial. Cel mai titrat jucător din istoria tenisului a reușit marți dimineață un nou meci de infarct și s-a calificat în semifinalele de la Australian Open.
Elvețianul a salvat miercuri nu mai puțin de 7 mingi de meci în setul patru al disputei cu Tennys Sandgren și a reușit să întoarcă meciul.
Astfel, după 3 ore și jumătate de joc, Federer s-a impus cu scorul de 6-3, 2-6, 2-6, 7-6(8), 6-3.
Această victorie vine după un alt thriller în turul trei jucat de Federer, când a revenit incredibil în supertiebreak-ul din partida cu John Millman și s-a impus în cinci seturi, scor 4-6 / 7-6 / 6-4 / 4-6 / 7-6.
În penultimul act al competiției, Roger Federer are mari șanse să se dueleze cu marele rival Novak Djokovic care dispută sfertul său de final împotriva lui Milos Raonic. În finală, ar putea să îl aștepte o nouă confruntare epică cu Rafael Nadal.