Simona Halep a fost eliminată de la Mutua Madrid Open 2021, marți, când a cedat în faza optimilor de finală împotriva lui Elise Mertens. Locul 3 mondial a pierdut în trei seturi și a părăsit astfel competiția pe care a mai câștigat-o de două ori în carieră, în 2016 și 2017, iar acum va merge în Italia, unde are misiunea de a-și apăra trofeul obținut în premieră în 2020.
Internazionali BNL D`Italia, așa-zisul Foro Italico, va începe pe data de 8 mai, când au loc calificările, însă startul oficial va avea loc pe 10 mai, când debutează meciurile de pe tabloul principal. Finala este programată pentru data de 16 mai.
În 2020, Simona Halep a cucerit în premieră Openul Italian, însă ea a mai înregistrat și alte rezultate notabile pe zgura de la Roma. De amintit sunt prestațiile din 2019 și 2018, când ajungea până în finală, dar și cele din 2015 și 2013, când juca semifinala.
La finalul lunii, pe 30 mai, va începe și prestigiosul turneu de Grand Slam de la French Open, Roland Garros. Competiția, a doua de această categorie din anul 2021, se va încheia pe 13 iunie.
Simona Halep are și French Open în palmares. Actualul loc 3 mondial din tenisul feminin a câștigat competiția în anul 2018 și mai jucase finala de alte două ori, în 2017 și 2014. La ultimele două prezențe, românca n-a convins, fiind eliminată în optimi, în 2020, respectiv în sferturi, în 2019.
În seria de declarații de după eșecul cu Elise Mertens, Simona Halep a vorbit atât despre adversara sa, cât și despre orizontul competițional din imediata sa apropiere, spunând că este mulțumită de jocul ei, chiar dacă simte că se grăbește uneori.
„A fost foarte puternică, s-a mişcat şi a lovit bine. Nu aş spune că am jucat prost, dar am făcut câteva greşeli. Nu mă gândesc că trebuie să-mi apăr titlul la Roma, ci doar să mă recuperez şi să văd ce trebuie să îmbunătăţesc. Sunt mulţumită de jocul meu, chiar dacă mă grăbesc uneori. Încrederea vine când câştigi jocuri şi am nevoie de asta. Astăzi a fost o luptă dură pe care nu am câştigat-o. (…)A jucat foarte bine şi cu siguranţă a meritat să câştige pentru că a fost mai puternică în cele din urmă. Nu pot spune că am jucat prost, dar am făcut câteva greşeli, greşeli importante. Uneori este nevoie de puţin ca să pierzi”, a declarat Simona Halep, citată deNews.ro.