CSM Bucureşti a fost învinsă în deplasare de formaţia slovenă RK Krim Mercator Ljubljana, cu scorul de 23-22 (12-11), sâmbătă, într-un meci din Grupa principală 2 a Ligii Campionilor la handbal feminin, potrivit Agerpres.
Campioana României a făcut cel mai slab meci din actuala ediție a celei mai importante competiții din handbalul mondial, acuzând mai multe accidentări de lux, printre care Sabina Jacobsen, Amanda Kurtovic, Andrea Lekic, Majda Mehmedovic și, bineînțeles, Cristina Neagu.
În clasament, Gyori Audi ETO KC ocupă primul loc, cu 15 puncte, urmată de Vipers Kristiansand, 10 puncte, CSM Bucureşti, 10 puncte, FTC-Rail Cargo Hungaria, 9 puncte, RK Krim Mercator, 5 puncte, Thuringer HC, 1 punct. CSMB şi Krim au un joc în plus.
„Tigroaicele” vor juca ultimul meci al grupei pe 8 martie, în fața propriilor suporteri, în compania fetelor de la Thuringer HC.