Autoritățile elvețiene au reținut șase oficiali ai FIFA (Federația internațională de Fotbal), ca parte a unei investigații lansată de SUA, privind acte de corupție, scrie NBC News.
Cele șase persoane au fost reținute în Zurich,urmând să fie extrădați în SUA. Aceștia sunt suspectați de spălare de bani, înșelăciune și fraudă pentru fapte comise în ultimii 20 de ani, referitoare la atribuirea ilegală pentru desfășurarea unor ediții ale Cupei Mondiale, precum și pentru cedarea drepturilor TV și de publicitate, totalizând peste 100 de milioane de dolari.
În schimbul acestora, oficialii că eu au primit mediatizare și sponsorizări în conexiune cu turneele de fotbal desfășurate în America Latină. Potrivit cererii SUA de extrădare, aceste operațiuni erau aprobate și pregătite prin intermediul băncilor americane.
Cei şase oficiali erau în vizorul FBI de câțiva ani sub suspicunea că oficialii de top primeau sume mari de bani pentru a favoriza anumite țări pentru organizarea Cupei Mondiale.
Cei șase oficiali erau prezenţi la Zurich pentru a lua parte la Congresul FIFA, programat vineri, în cadrul căruia vor avea loc alegeri pentru preşedinţia forului condus de Joseph Blatter. Investigația este o lovitură dură pentru FIFA și a conducătorului său, Joseph Blatter, care este acuzat pentru lipsa de transparență.
Anchete au vizat și modul în care au fost alese Rusia și Qatar pentru organizare Cupei Mondiale din 2018, respectiv 2022.