Gabi Tamaș a provocat din nou vâlvă după ce a fost dat dispărut de clubul Hapoel Haifa, pe când clubul israelian efectua un cantonament în România. Vestea este cu atât mai surprinzătoare, în condițiile în care a venit duminică, la câteva zile distanță de momentul în care fotbalistul român semnase prelungirea contractului cu Hapoel.
Tamaș a fost duminică la hotelul lui Ioan Niculae din Venus (Constanța), alături de impresarul Anamaria Prodan, pentru a negocia direct trecerea sa la Astra, potrivit surselor gsp.ro.
VESTE TRISTĂ! A MURIT FOSTUL PREȘEDINTE! VA FI DOLIU NAȚIONAL! VEZI AICI ULTIMELE IMAGINI (GALERIE FOTO)
Surprinzător sau nu, deși jucătorul abia a semnat prelungirea cu Hapoel, Gabi Tamaș s-a înțeles cu patronul lui Astra Giurgiu și nu va mai pleca alături de formația israeliană.
LACRIMI AMARE ÎN MUZICA POPULARĂ! BIATA IRINA LOGHIN! S-A ÎNTÂMPLAT DUPĂ ACCIDENTUL VASCULAR! IMAGINI GREU DE PRIVIT (GALERIE FOTO)
Venirea lui Tamaș e unul dintre motivele care l-au împins pe Dan Alexa să revină asupra deciziei de a-și da demisia de la cârma Astrei. Tehnicianul vrea să continue, fiind sigur că Tamaș poate acoperi golul din apărarea echipei sale, scrie gsp.ro.
Gabi Tamaș are o cotă de piață de 300.000 de euro.