EXCLUSIV // Când ar putea fi gata prima autostradă din Moldova

EXCLUSIV // Când ar putea fi gata prima autostradă din Moldova
Foto: pxhere.com

România încă se află la faza de dezvoltare a infrastructurii rutiere, în condițiile în care statele din centrul, vestul și nordul Europei au pus la punct acest capitol cu zeci de ani în urmă, iar în prezent se concentrează în alte direcții, precum digitalizarea.

Pentru că de la „a zice” la „a face” este cale lungă, dezvoltarea infrastructurii rutiere a României încă se află la stadiul în care se manifestă mai mult pe hârtie. În ultimii ani, românii s-au obișnuit cu promisiunile nerealiste ale politicienilorcare au lăsat țara cu de treiori mai puține drumuri de mare viteză decât la vecinii maghiari și de două ori mai puține față de bulgari, raportat la suprafața teritoriului.

Cătălin Drulă, ministrul USR PLUS de la Transporturi, în funcție din decembrie 2020, nu se aruncă la mari promisiuni, dar nici este prea darnic în estimări.

Trei autostrăzi ar urma să aibă regiunea Moldovei:

A7:Ploiești – Pașcani (Ploiești, Buzău, Focșani, Bacău, Pașcani);

A8: Târgu Mureș – Ungheni (Târgu Mureș, Târgu Neamț, Iași, Ungheni);

A13: Sibiu – Bacău (Sibiu, Brașov, Bacău).

A7 este cea care „fierbe” cel mai tare și care ar putea fi gata prima.

Când ar putea fi, de fapt, gata Autostrada Moldovei (A7)

Ploiești – Buzău va fi primul lot al Autostrăzii Moldovei, a declarat de curând Cătălin Drulă pentru Hotnews:

„Următorul lot ar trebui să fie Ploiești – Buzău, cred că pe un astfel de proiect execuția în 2 ani este absolut rezonabilă. Dacă lansăm licitația în mai, ar fi o derulare normală să contractăm până la finalul anului. Teoretic ar fi 2023-2024 pe sectorul Ploiești – Buzău, următorii kilometri deschiși spre Moldova”.

Adrian Covăsnianu, secretar de stat la Ministerul Transporturilor, vicepreședinte al asociației civice „Moldova Vrea Autostradă”, crede că lucrările la A7 vor începe în 2022.

„În martie avem șanse să avem acordul de mediu pentru Ploiești-Buzău, astfel că studiul de fezabilitate poate intra în comisia economico-tehnică de la CNAIR tot în luna martie și undeva la o săptămână după, să primim și proiectul tehnic. Astfel că, se creează premizele că undeva prin luna mai să se poată începe să se lucreze la documentația care va sta la bază pentrulicitația pentru execuția acestui lot. Undeva prin luna a 11-a am putea avea desemnat un executant la Ploiești-Buzău.

Varianta realistă este că din 2022 vor începe lucrările la primii kilometridin A7. Lucrările la Ploiești-Buzău, cel mai probabil va începe la începutul anului viitor.În linii mari, inclusiv la Buzău-Focșani, Focșani-Bacău, Bacău-Pașcani se vor putea începe lucrările de execuție, cu mici diferențe”, a declarat secretarul de stat de la Ministerul Transporturilor pentru B1.ro.

Lucrările la A7 vor dura 3-5 ani, până în 2026 cel târziu, a mai transmis oficialul MT.

„Vorbim despre un proiect în SF și PT, care se încheie anul acesta. Inclusiv relieful ne ajută. Nu văd ca nerealizată Autostrada A7 până în 2030. Eu văd un termen realist, chiar mai devreme. 2024-2026cel puțin până la Pașcani, unde avem drum expres”, a mai declarat Covăsnianu pentru B1.ro.

Autostrada A7, cel mai așteptat proiect de infrastructură rutieră din România

În 2015, Guvernul intenționasă facă drum expres de la București la Suceava, nu autostradă. În 2016 s-a revenit la ideea autostrăzii și s-a scos la licitație proiectarea pentru A7, iar în 2018 au început activitățile de proiectare, care se vor încheia în 2021.

Criza în infrastructură a determinat unii parlamentari să vină cu noi inițiative. Lucian Florin Pușcașu și George Simion, de la Partidul AUR, cer stabilirea unui termen clar de finalizare pentru A7. Deputații AUR vor ca autostrada să fie construită în 3 ani de zile, potrivit Adevărul.

În proiectul de lege, cei de la AUR subliniază argumentele pentru care este importantă construcția autostrăzii din regiunea Moldovei.

„Proiectul A7 reprezintă practic ‘coloana vertebrală’a Moldovei – va prelua traficul pe ruta Nord-Sud, acolo unde se înregistrează cele mai mari valori ale traficului din regiune şi care în prezent se desfăşoară pe DN2/E85, un drum naţional cu câte o bandă pe sens şi un acostament puţin mai lat folosit adesea neregulamentar de către şoferi drept încă o bandă de circulaţie – unul din drumurile naţionale cele mai periculoase dacă nu cel mai periculos după numărul de accidente.

Este necesar ca regimul acestui drum sa fie autostradă datorită traficului intens pe acest traseu precum şi a numărului redus de accidente ce au loc pe autostrăzi faţă de celelalte categorii de drumuri”, se arată în proiectul de lege al celor de la AUR.

Alin Șerbănescu, fost purtător de cuvânt al CNAIR,în perioada în care Răzvan Cuc ocupa funcția de ministru al Transporturilor, crede că în cel mai optimist scenariu, A7 va fi gata în 5 ani de zile.

„Dacă totul merge ‘șnur’ și găsești 30 de filme serioase care să construiască fiecare câte un lot de 10kilometri, este posibil să construiești în 3 ani. Dar asta după ce se termină faza SF + PT (n.r. – studiu de fezabilitate + proiect tehnic), care se derulează acum și după ce se încheie și faza de licitație pentru execuție, deci încă 2 ani de acum înainte. Scenariul ideal ar fi 5 ani de zile. În realitate însă, cred că ar trebui să vorbim despre 10 ani, având în vedere modul în care se derulează proiectele de infrastructură rutieră din România.

Cât despre aceste legi (n.r. – legea Autostrăzii A8 de exemplu), care nu au sancțiuni și consecințe, sunt practic ‘apă de ploaie’. De exemplu, legea pentru Autostrada Unirii, care practic, este o narațiune politicianistă. Adevărul este că toate autostrăzile promise pentru Moldova au șanse să depășească legenda metroului din Drumul Taberei”, a declarat Alin Șerbănescu pentru B1.ro.

Manuela Dumitru, actual purtător de cuvânt al CNAIR, a declarat că lucrările se desfășoară potrivit graficului la A7.

„Se lucrează intens la A7, cel mai avansat tronson, Ploiești-Buzău. Este posibil să-l scoatem la licitație în acest an. Trebuie să o luăm pas cu pas, să facem ceea ce trebuie făcut, astfel încât să putem circula cât mai rapid pe acest tronson”, a declarat Manuela Dumitru pentru B1.ro.

În ce stadiu este Autostrada A8

Ministrul Drulă a dezvăluit de curând faptul că în prezent, se află în desfășurare studiul de fezabilitate, gata în proporție de 50%.

„E un studiu de fezabilitate pe un sector de 200 de kilometri, din care 100 de km montan, e de două ori mai greu decât Sibiu – Pitești. A fost contractat pe o sumă mai mică de patru ori decât licitația de la licitația de la Tg. Neamț- Iași – Ungheni, unde sunt 100 de kilometri și relieful e colinar, deci mai ușor. Ceva nu bate undeva, probabil și asta explică de ce merge așa de prost”, a declarat Drulă pentru Hotnews.ro.

Întrebat dacă A8 va fi gata până în 2030, ministrul a refuzat să ofere un răspuns concis.

„Nu vreau să răspund la întrebarea asta. Sunt atât de multe tâmpenii făcute pe acest proiect încăt mi-e foarte greu să mă hazardez până nu mai am puțin de timp pentru analiză. Eu mi-aș dori să avem, evident această trecere a Carpaților și m-am luptat foarte mult pentru ea. Am susținut că nu e ok așa cum a fost lansată.

Tehnic, e fezabil (n.r. – finalizarea până în 2030), dar e cel mai greu proiect de infrastructură al României – de două ori mai greu decât Sibiu – Pitești. Aici eu am mai susținut că poate ar trebui să vedem, pe zonele foarte grele, cum putem găsi niște soluții care să fie mai ușor implementabile, mai rapid de construit, mai în buget, mai ieftine, dar care să ne ducă la același rezultat. Adică un drum neîntrerupt, care nu trece prin localități, un drum care conectează rapid Moldova de Transilvania”, a mai transmis oficialul MT pentru sursa citată.

Pentru A8, lucrările ar putea începe în anul 2022, potrivit secretarului de stat MT, Adrian Covăsnianu.

„Am primit asigurări de la companie că la jumătatea anului acesta vom avea studiile geotehnice finalizate pe toți cei 211 km, iar în paralel, procedura de mediu merge. Proiectantul de specialitate a făcut o serie de pași în sens pozitiv (…) Am primit asigurări că până la finalul anului vom avea și acordul de mediu, dacă se respectă calendarul preconizat de CNAIR.

Din 2022 am putea lansat proiectare și execuție pe capetele din sectorul montan al A8″, a declarat Covăsnianu pentru B1.ro.

Care este stadiul la Autostrada A13

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

În 2023 ar putea începe lucrările și la Autostrada A13, dacă se va respecta calendarul, a transmis Adrian Covăsnianu pentru B1.ro.

„S-a discutat și despre A13, care are o serie de întârzieri. Se analizează variantele de traseu. Sunt anumite probleme cu care se confruntă și A8, traversează arii protejate și inclusiv o rezervație naturală. Sunt provocări, nu bariere sau blocaje, trebuie să tratăm cu seriozitateaceastă situație. Cu determinare din partea tuturor părților implicate, și A13 poate recupera decalajul de lucru.

Acum suntem în SF și PT. În 2023 ar putea fi lansată în cel mai bun caz licitația de execuție”, a declarat oficialul MT.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)
21:30 - Mircea Geoană: „Ciolacu riscă să cadă în propria sa capcană. El a mizat pe faptul că, băgându-l pe Simion în față, are turul 2 garantat” / „Dacă se întâmplă acest scenariu, e foarte posibil ca Simion să-l bată pe Ciolacu” (VIDEO)
21:29 - Rareș Bogdan a votat deja, la Paris: „Dacă vom alege calea extremismului, o nouă cortină de fier se va abate asupra României”/ Despre Schengen: „Pentru mine nu e important cine-și bagă capul în poză, ci că în sfârșit românilor li se face dreptate” (VIDEO)
21:18 - Două femei au pierdut mii de euro, după ce s-au îndrăgostit de un bărbat de pe Facebook. Ce le promitea victimelor
20:47 - Dan Barna: Suntem în fața unui vot prin care definim viitorul. Singurul candidat care poate să lupte cu ceea ce înseamnă PSD, PNL, AUR, toată această structură care a încolăcit ca un șarpe România, este Elena Lasconi (VIDEO)
20:45 - Un bătrân din Slatina a fost bătut de tânărul pe care îl avea în gazdă. Bărbatul are șanse minime de supraviețuire
20:43 - Dan Barna: Românii au de ales între vechiul sistem PSD – PNL și Elena Lasconi, omul fără legătură cu sistemul / Ciucă și Ciolacu sunt motivele pentru care oamenii au sărăcit / Simion a fost marioneta PSD ani de zile în Parlament (VIDEO)
20:18 - Nicușor Dan a spus cine poate vota la referendum: “Cei care au buletin de București sau viză de flotant, indiferent de când s-a luat viza”. Tot ce trebuie să știe cei care vor alege să voteze la cele 3 întrebări (VIDEO)
20:04 - Dani Oțil, surprinză romantică pentru Gabriela Prisăcariu, cu ocazia aniversării ei. Gestul prezentatorului i-a uimit pe fani