Din punct de vedere al numărului de infectări cu noul coronavirus, România este lider la nivel european, potrivit raportului ECDC. Sezonul virozelor se apropie, școlile ar urma să seredeschidăîn curând și mulți specialiști anticipează scenarii și mai negative. Emilian Imbri, managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Dr. Victor Babeș” din București, crede că este nevoie de mare atenție cu privire la problema redeschiderii anului școlar.
Emilian Imbri atenționează asupra faptului că tinerii, în special copiii de gimnaziu, clase primare și grădiniță, au o contagiozitate a virusului mult mai mare decât la adulți. Astfel, pot infecta persoanele vârstnice, ceea ce ar însemna ca din toamnă, numărul de cazuri să explodeze.
„Începe noul an școlar și recomand totuși să se mai gândească ceicare răspund de redeschiderea unităților de învățământ. S-a dat posibilitatea ca la nivel local să se hotărască cum să seprocedeze. Copiii sunt un izvor de infecție destul de serios, având în vedere că aceștia au o încărcătură virală mai mare decât adulții. Ei nu fac forme grave ale bolii, afecțiuni care să sperie, dar sunt ca un burețel de viruși și pot transmite foarte ușor (n.r. – virusul).Chiar un specialist cu care colaborăm a comunicat medicilor infecționiști acest lucru, în urma unor cercetări”,a declarat Emilian Imbri pentru B1.ro.
Distanțarea fizică este imposibil de păstrat între copii, este convins medicul Emilian Imbri.
„Cum să ții un copildespărțit de colegul său de bancă? Mai bine încerci să pui un singur copil în bancă decât să crezi că vei reuși să păstrezi distanța. E nevoie de o gândire matură a unor profesori, epidemiologi, psihoterapeuți, care să pregătească acest început de an, chiar dacă va necesita puțin mai mult timp, poate”, a punctat Imbri pentru B1.ro.