Cum te poți programa pentru vaccinarea anti-COVID-19. Accesează platforma online!

Cum te poți programa pentru vaccinarea anti-COVID-19. Accesează platforma online!
Sursa Foto: ziaruldeiasi

Primele doze de vaccin anti-COVID-19 au ajuns în România. Cetățenii care doresc să se imunizeze pot să se programeze prin intermediul unei platforme online, comunicată de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea.

„Începând de astăzi, 28 decembrie a.c., în conformitate cu Strategia de vaccinare împotriva COVID-19, se pot planifica la vaccinare persoanele din etapa 1, respectiv lucrătorii din domeniile sănătate și social, urmând să se activeze accesul în aplicație și pentru celelalte două grupe de vaccinare (grupa a II-a – populația cu grad de risc și lucrătorii care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale și grupa a III-a – populația generală).

Vom informa opinia publică imediat ce accesul în aplicație va fi disponibil și pentru aceste două grupe populaționale”, a anunțatluni, Comitetul Național privind Vaccinarea Impotriva COVID-19.

Site-ul de pe care te poți programa pentru vaccinul anti-COVID-19

Programare.vaccinare-covid.gov.ro este platforma de pe care românii se pot programa pentru vaccinare, în baza unui cont creat cu datele personale de identificare, respectiv numărul de telefon.

În prezent, în primă fază, se pot programa pentru vaccinare persoanele care lucrează în domeniul sănătății, respectiv social, din sistemul public sau privat. Mai precis, sunt eligibile următoarele categorii:

a) personalul din spitale și unități ambulatorii, respectiv personalul medico-sanitar, personalul auxiliar, personal administrativ, securitate și pază și alte categorii;

b) personalul din sistemul de medicină de urgență: ambulanță, SMURD, IGSU, IJSU, camere de gardă, CPU, UPU;

c) personalul din medicina primară – din rețeaua de medicină de familie, medicină școlară și asistență medicală comunitară;

d) personalul din laboratoare, farmacii și alți lucrători din domeniul sănătății;

e) personalul din serviciile stomatologice;

f) medici rezidenți, elevi și studenți cu profil medical;

g) paramedici și alți voluntari care își desfășoară activitatea în unități sanitare;

h) personalul de îngrijire care își desfășoară activitatea în centrele rezidențiale și medico-sociale;

i) personalul care acordă îngrijiri medicale și sociale la domiciliu;

j) personalul din serviciile de sănătate publică și anume din Institutul Național de Sănătate Publică, Direcțiile de Sănătate Publică;

k) personalul din unitățile sanitare ale ministerelor cu rețea sanitară proprie;

l) personalul din centrele de dializă și transfuzii;

m) personalul implicat în derularea campaniilor de vaccinare.

Platforma online unde românii pot raporta reacțiile adverse survenite în urma vaccinării împotriva COVID-19

Românii care s-au vaccinat împotriva COVID-19 pot raporta eventualele reacții adverse, începând de luni, 28 decembrie, pe site-ul Agenției Natională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România.

Comitetul Național de Coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19, a anunțat că platforma pentru raportarea reacțiilor adverse suspectate post-imunizare la vaccinurile împotriva COVID-19 a devenit funcțională.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`