Până astăzi, 1 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 636.201 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 566.365 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.938 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până astăzi, 15.841 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 31.12.2020 (10:00) – 01.01.2021 (10:00) au fost raportate 74 de decese (48 bărbați și 26 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Gorj, Ialomița, Iași, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 25 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 25 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 decese la categoria de peste 80 de ani.
68 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 2 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.