Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, a anunțat, marți după-amiază, că a fost suplimentat numărul de paturi la Terapie Intensivă pentru pacienții COVID-19 și că ne apropiem de 1.600. Totuși, a ținut el să sublinieze, problema nu e doar cea legată de achiziția de paturi și echipamente, cât cea a personalului medical insuficient și foarte obosit după un an de luptă cu pandemia.
„S-a putut extinde numărul de paturi la ATI cu 190 în toată țară. Aproape 40 de paturi în plus în Bucuresti. Avem în vedere alte măsuri.
Sunt 190 de paturi suplimentare în acest moment. Nu e așa simplu, nu e vorba doar de infrastructură, de a achiziționa paturi și echipamente, e vorba și de resursa umană limitată. De asta e nevoie ca restricțiile să fie respectate de toată lumea și impuse de autorități unde e cazul.
Acum sunt vreo 1.400 de paturi, dar numărul e dinamic.
Ne îndreptăm către suma de 1.600 de paturi, dar avem limită cu privire la resursa umană. Nu e ceva ce putem schimba de pe o zi pe alta. Oamenii sunt obosiți, personalul medical are nevoie de o gură de aer. Fiecare om poate contribui respectând cu strictețe regulile”, a declarat ministrul Vlad Voiculescu.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Întrebat despre remarca fostului ministru Nelu Tătaru, că erau 1.500 de paturi ATI la finalul mandatului său, iar acum sunt 1.400, Voiculescu a răspuns: „Paturile n-au dispărut. Când vorbim de paturi raportate, lucrurile sunt dinamice și nu mereu raportările sunt corecte. Ce vă pot garanta e că niciun pat de la ATI nu a dispărut prin magie în ultimele luni, din contră, oamenii au fost responsabili. La un moment dat a fost un fake news că s-au redus paturile din Timișoara. E fals! Numărul de paturi a fost crescut în Timișoara, nu a scăzut niciodată”.
„Nimeni nu a desființat un pat de Terapie Intensivă în această țară!”, a insistat ministrul Sănătății.