Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat că, probabil, starea de alertă va fi prelungită, dată fiind evoluția epidemiei de coronavirus din ultima vreme. Liberalul a precizat că, din același motiv, nici nu vede oportună redeschiderea restaurantelor chiar dacă, din punct de vedere economic, ar fi o măsură benefică. De altfel, Popescu a precizat că nici nu se simte confortabil să meargă în Guvern cu o astfel de propunere, căci îi este teamă pentru siguranța oamenilor. Virgil Popescu a mai declarat că nici nu vede logica în redeschiderea restaurantelor în interior, atât timp cât și acum există terase care nu respectă regulile sanitare. Ministrul a mai afirmat că nu este adeptul închiderii teraselor atât timp cât aceste reguli sunt respectate, dar „dacă lucrurile se întâmplă într-un ritm mai accelerat, singura soluție e să nu le mai lăsăm deschise după 22.00 – 23.00”.
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat, marți seară, că nu se simte confortabil să propună redeschiderea restaurantelor când vede cum a crescut numărul cazurilor de coronavirus în ultima vreme. Popescu a precizat că nu vede nici logica în a deschide restaurantele, în condițiile în care regulile sanitare și de distanțare socială încă nu sunt respectate nici la terase.
„Am avut întâlniri cu industria HORECA, am pus la punct regulile pentru deschiderea restaurantelor în interior. Din păcate, evoluația cazurilor nu mă face să fiu optimist în privința deschideri în interior al restaurantelor. Inclusiv mâine se va discuta, dar nu cred că se va ajunge la o majoritate, astfel încât să se deschidă restaurantele. Trebuie să ne asigurăm că întâi se respectă regulile la terase, apoi deschidem și în interior. Nu are rost să deschidem restaurantele în interior, în condițiile în care nu se respectă regulile în exterior, unde transmisia e mult mai greu de făcut. Altfel nu facem decât să escaladăm evoluția cazurilor”, a declarat ministrul Economiei, pentru Digi24.
Acesta a precizat că Guvernul evaluează situația din două în două săptămâni așa că, după ziua de 15 iulie, o nouă discuție pe tema redeschiderii restaurantelor va avea loc abia la 1 august.
„Nici nu mă simt foarte confortabil să susțin așa ceva, chiar dacă economic mi-aș dori, ca ministru, să existe acest lucru, dar nu mă simt confortabil din punct de vedere sanitar”, a mai afirmat Virgil Popescu.
Ministrul le-a cerut insistent patronilor de terase să respecte regulile sanitare și să se asigure că toți clienții respectă regulile de distanțare socială: „Eu sper ca proprietarii de terase să înțeleagă să respecte pe proprietatea lor aceste măsuri. Dacă orice patron, care vrea să-și mențină business-ul, își impune regulile, clienții vor respecta aceste reguli. Dacă respectăm regulile, nu exist posibilitatea de răspâdire a virusului și nimeni nu intenționează să sancționeze, să închidă o terasă dacă regulile se respectă”.
Ministrul Economiei a mai declarat că nu este de acord cu închiderea teraselor, atât timp cât regulile sunt respectate, dar, în caz contrar, trebuie luate măsuri: „Eu nu susțin închiderea teraselor atât timp cât sunt respectate regulile. Dacă vedem că nu se respect prima măsură mai restrictivă ar fi să le limităm orarul și, dacă lucrurile se întâmplă într-un ritm mai accelerat, singura soluție e să nu le mai lăsăm deschise după 22.00 – 23.00. N-aș susține o măsură așa bruscă dacă în perioada următoare se ajunge la o oarecare normalitate”.
Virgil Popescu a mai declarat că, probabil, starea de alertă va fi prelungită, dată fiind evoluția epidemiei de coronavirus din ultimele săptămâni. Și el este de acord cu o astfel de decizie.Ministrul i-a îndemnat pe români să respecte regulile de distanțare socială pentru că e spre binele lor.
„Probabil că starea de alertă, uitându-ne în ultimele două săptămâni și la evoluția cazurilor, va fi prelungită. Este mâine convocată o ședință a CNSSU, cât și o ședință de guvern și, în urma discuțiilor pe care le vom avea în CNSSU, vom lua decizii care vor fi aprobate prin Hotărâre de Guvern. Eu voi susține prelungirea stării de alertă. Mă uit în stânga, dreapta, în ultimele zile la evoluția cazurilor și nu indică o scădere pentru a spune că ne duce spre limitare. Suntem departe de acest lucru și cred că românii trebuie să înțelege că trebuie să respecte măsurile, că e spre binele tuturor, al lor în primul rând, și al comunității”, a mai afirmat Virgil Popescu, pentru Digi24.
Totodată, Popescu s-a arătat surprins de faptul că există parlamentari care neagă existența coronavirusului, în ciuda a ceea ce se întâmplă la noi și a tragediilor prin care au trecut mai multe state: „Eu sunt surprins de ce întâmplă în Parlament. Sunt oameni care ar trebui să aibă o judecată, care ar trebui să gândească spre binele cetățenilor, care n-ar trebui să nege că există coronavirusul, în condițiile în care vedem ce se întâmplă la noi, când vedem ce s-a întâmplat în alte state, unde au murit oameni, că nu mai aveau unde să fie tratați. Noi nu stăm așa bine ca țările vestice la sistemul medical și trebuie să fim conștienți”.