USL ar avea un plan de rezervă în cazul invalidării referendumului: Acuzarea lui Băsescu de înaltă trădare

USL ar avea un plan de rezervă în cazul invalidării referendumului: Acuzarea lui Băsescu de înaltă trădare
Foto: agenda.ro

USL are temeri reale privind un eșec la referendumul din 29 iulie, ceea ce i-a determinat pe liderii Uniunii să se gândească și la un plan de rezervă, pentru a fi siguri că îl îndepărtează pe Traian Băsescu de la președinție.

Potrivit jurnalistului Dan Andronic, totul pornește de la plângerea penală pe care USL a depus-o pe 19 iulie împotriva președintelui suspendat și a a altor 14 politicieni PDL.

Motivul este ”răspândirea de informaţii false, defăimarea ţării şi a naţiunii şi periclitarea siguranţei economiei naţionale şi a stabilităţii monedei”, acuzații care ar putea sta la baza unor acuzații de înaltă trădare.

Preşedintele poate fi pus sub acuzare prin votul a două treimi din parlamentari. De la data punerii sub acuzare şi până la data demiterii Preşedintele este suspendat de drept. Instanţa avizată să judece cazul este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar Preşedintele este demis de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, mai arată Andronic.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`