Tudor Chirilă, despre situația lui Dan Barna în USR: Să-ți asumi cu adevărat înseamnă să demisionezi

Tudor Chirilă, despre situația lui Dan Barna în USR: Să-ți asumi cu adevărat înseamnă să demisionezi

Să-ți asumi cu adevărat înseamnă să demisionezi, a susținut Tudor Chirilă, în contextul în care, luni, Dan Barna a declarat că-și asumă eșecul de la alegerile preziențiale, dar nu se retrage de la conducerea USR.

„USR este partidul care în Parlament a făcut cea mai puternică opoziție la încercările repetate ale PSD de a instaura un stat mafiot. În momentele cheie parlamentarii USR s-au opus prin vot și prin prezență completă modificărilor legislative ale PSD. Au reușit să lupte și în consiliul general al Primăriei București, ba chiar au câștigat în instanță desființarea definitivă a companiilor municipale ale „duamnei” Firea și compania. Alianța USR-PLUS nu are cazuri răsunătoare de corupție, și au existat și demisii în cazul unor indivizi cu acțiuni îndoielnice sau cu probleme de integritate”, a scris Tudor Chirilă, pe Facebook.

Acesta s-a întrebat apoi cum poate merge USR mai departe cu un lider care a obținut sub scorul alianței USR-PLUS de la europarlamentare. În acest context, el a insistat că asumarea, în adevăratul sens al cuvântului, înseamnă demisie.

„USR nu a intrat la guvernare ca să nu-și erodeze imaginea în fața alegătorilor (discutabil). Dar cum poate merge un partid mai departe cu un lider care nu a reușit să se ridice la nivelul scorului alianței la europarlamentare? Dan Barna spune că își asumă eșecul ratării turului doi. Păi ce înseamnă în cazul ăsta să-ți asumi în afara unui verb care dă bine? Să-ți asumi cu adevărat înseamnă să demisionezi. (…) Aș vrea să știu ca cetățean român că în 2020 Parlamentul ar putea să arate altfel pentru că acela este cu adevărat momentul de posibilă resetare a României către o speranță de normalitate. Întrebarea este în ce măsură leadershipul domnului Dan Barna mai este reprezentativ pentru USR?”, a mai scris Tudor Chirilă, pe Facebook

Cât despre Viorica Dăncilă, artistul a scris că „în turul doi al alegerilor prezidențiale a ajuns o incompetentă incultă care doar pentru faptul că se află acolo spune ceva despre momentul în care se află România”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`