Preşedintele Traian Băsescu se va adresa Camerelor reunite ale Parlamentului, marţi, de ora 15:00, au decis, luni, Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, a anunțat președintele Senatului, Crin Antonescu.
Băsescu a cerut să susțină, marți, de la ora 13:00, un discurs în Parlament, șeful statului dorind să comunice mai multe mesaje parlamentarilor.
„Valeriu Zgonea a propus-o în raport cu programul Senatului și al Camerei. Senatul termină mâine la ora 14:00. 15:00 mi se pare o oră normală, este totuși în toiul zilei”, a spus Antonescu.
Acesta a precizat că nu va participa la ședință, motivând că președintele României ar urma să transmită idei deja expuse.
„Nu îl consider președinte legitim al acestei țări și pentru că ceea ce presupun că va spune mâine a spus în nenumărate rânduri. Mi se pare lucruri profund incorecte. Nu consider să-l întâmpin și să-l ascult ca și parlamentar”, a mai spus președintele Senatului.