Președintele Traian Băsescu a făcut luni prima declarație de presă de după referendumul de suspendare a sa, din iulie, declarație motivată de politica internă a țării, aflată ”într-o situație dificilă, în modul în care este evaluată în familiile din care facem parte, UE și NATO.”
”Statul de drept este pus sub semnul întrebării” spus președintele, exemplificând prin mai multe evenimente din iulie-august care au culminat cu suspendarea președintelui și cu referendumul pentru demiterea sa. Toate au condus la suspiciuni că România ”nu-și mai menține statul de drept și valorile europene.”
”Pierderea intrării în spațiul Schengen îi vizează direct pe români și vizează economia românească”, a mai spus președintele, decizie stabilită inițial pentru luna sptembrie și amânată pentru 2013.
”A câștigat vreun român vreun leu din revocarea Avocatului Poporului? A câștigat vreun român vreun leu din limitarea atribuțiilor Curții Contituționale? Toate au fosdt făcute pentru politicieni, pentru ca ei să ajungă al controlul justiției” a mai arătat președintele.
El a exemplificat prin hotărârea ICCJ la Senat, prin care s-a constat incompatibilitatea unui senator (Mircea Diaconu n.r.), dar senatorii au anulat decizia. Similar, la Camera Deputațiilor, s-a cerut începerea urmăririi penale pentru doi foți miniștri (Laszlo Borbely și Paul Dobre n.r.), dar deputații au decis NUP.
”Este cumva în interesul românilor și blocarea decizie ICCJ și solicitarea procurorilor pentru invesigarea a doi foți miniștri?”
”Indiferent cât de vocali sunt politicienii la televiziuni, nu vor convinge pe nimeni că Români și-a însușit valorile statului de drept atâta timp cât îndeplinirea justiției este împiedicată de Parlament în favoarea politicienilor. Iar consecințele se răsfrâng pe români.”
”ANI a constat incompatibilitatea a patru demnitari. N-a existat nicio reacție decât una de solidarizare cu cei patru. N-au nicio legătură cu interesul național aceste atitudini.”
Traian Băsescu a remarcat că politicienii se solidarizează unii cu alții, ceea ce ”demonstrează că nu suntem stat de drept, iar efectele le vom vedea în raportul pe MCV în decembrie sau ianuarie. Va fi un raport dezastruos”
Președintele țării a amintit cauzele care vor aduce consecințe grave raportului de țară, printre care suspectarea faptului că țara nu este capabilă să realizeze alegeri parlamentare libere și corecte.