Președintele Băsescu a afirmat, luni seară, cu privire la tentativa sa de suspendare propusă de Tăriceanu, că în Constituție scrie clar că președintele poate fi suspendat maxim 30 de zile.
„Îl rog pe Călin Anton Constantin Popescu Tăriceanu să citească bine Constituția, nu poate planifica vot pe 23 septembrie și referendum pe 2 noiembrie, se precizează clar că președintele poate fi suspendat maxim 30 de zile”, a atras atenția președintele.
„Rugămintea mea la Tăriceanu-Inimă Zburdalnică e să citească Constituția, să nu se mai facă de râs când anunță programul dat de Voiculescu, care apăsat acum de plafonul pușcăriei nu judecă bine, dar el e în libertate, ar trebui să judece după plafonul Constituției”, a completat Traian Băsescu.
Tăriceanu a anunţat, luni, că a început demersurile pentru a prezenta liderilor grupurilor parlamentare, atât din Senat, cât şi din Cameră, iniţiativa legată de suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.
Vezi AICI declarația integrală a președintelui Traian Băsescu.
Cererea de suspendare a preşedintelui României cuprinde trei elemente pentru care se doreşte demiterea lui Traian Băsescu, şi anume faptul că preşedintele s-a implicat în campania PMP, intervenţia directă la preşedintele Comisiei Europene, în cazul comisarului european şi raporturi instituţionale în forme necivilizate.