Traian Băsescu: Am aprobat urmărirea penală a 5 foşti miniştri în dosarul Microsoft. În acest moment sunt egali cu Victor Ponta (VIDEO)

Traian Băsescu: Am aprobat urmărirea penală a 5 foşti miniştri în dosarul Microsoft. În acest moment sunt egali cu Victor Ponta (VIDEO)

Președintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că a aprobat solicitarea ministrului Justiției privind începerea urmăririi penale pentru cei cinci foști miniștri în dosarul Microsoft. Şeful statului a ţinut să precizeze că niciunul dintre aceştia nu are deocamdată vreo calitate în dosar, asemenea premierului Victor Ponta.

„În ceea ce privește solicitarea făcută de ministrul Justiției cu privire la cei 5 foști miniștri, am aprobat, sau mai corect spus, am cerut Ministerului Justiţiei și l-am informat pe procurorul general legat de această solicitare pentru începerea urmăririi penale pentru Adriana Țicău, Gabriel Sandu, Teodor Atanasiu, Nicolae Tănăsescu și Daniel Funeriu. Am studiat bună parte din cele 13 bibliorafturi care au fost trimise. Cred că acest caz trebuie anchetat cât mai rapid până la capăt”, a declarat Traian Băsescu.

„Din documentele din dosar, nu toate vinovăţiile sunt la fel. Aşa rezultă şi din referatul procurorilor. La Daniel Funeriu nu există nicio suspiciune cu privire la bani, mită, ş.a.m.d.. Este doar în zona de eventual abuz în serviciu”, a adăugat preşedintele.

Şeful statului a ţinut, totodată, să sublinieze că persoanele care apar în dosar nu au nicio calitate „în acest moment”, formularea fiind aceeaşi ca cea folosită de DNA referitor la premierul Victor Ponta. (Detalii AICI)

„Doar în urma continuării anchetei procurorii pot să le dea o calitate sau alta. În acest moment, niciunul din cei cinci nu are nicio calitate. (…) Sunt egali cu Victor Ponta în acest moment. Rămâne de văzut dacă li se vor menţine calităţile la fel ca în cazul lui Victor Ponta. Sau dacă Victor Ponta va primi altă calitate între timp”, a precizat Traian Băsescu.

„Ancheta poate continua din punctul meu de vedere și cred că orice întârziere a Parlamentului este dăunătoare pentru credibilitatea Parlamentului României”, a completat șeful statului.

Traian Băsescu a mai declarat că o bună parte din conturile celor cinci foști miniștri au fost deja blocate pentru recuperarea sumelor.

Preşedintele a mai declarat că toţi cei care au făcut denunţuri în dosarul licenţelor Microsoft sunt români, el arătând că niciun străin nu a făcut denunţuri pentru DNA şi că dosarul nu porneşte de la declaraţii făcute de Bittner, despre care nu se face nicio referire.

„Vă asigur că nimic din ce este în acest dosar nu provine de la Bittner, informațiile mele sunt că nu a fost căutat de nimeni Bittner în SUA. E un lucru pornit din 2009 și s-a ajuns în 2014 la unele clarificări. A fost muncă pornită din România în baza unor sesizări ale structurilor cu responsabilități din 2009”, a mai spus Băsescu.

Băsescu: Am aprobat urmărirea penală a 5 foşti miniştri în dosarul Microsoft

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:32 - Slatina: Tânăr, observator al procesului electoral, bătut de apropiaţi ai primarului Mario De Mezzo. Victima a ajuns la spital cu un ochi tumefiat (FOTO)
16:26 - Refuzul lui lui Klaus Iohannis de a vorbi cu jurnaliștii după vot, taxată de CTP: „Mocofanilor, săracilor, prăpădiților, m-am folosit de voi 10 ani ”
16:13 - Alegeri prezidențiale 2024: 34 de sancțiuni date de Poliție în ziua votului: 7 amenzi în valoare de 11.700 de lei și 27 de avertismente
16:09 - Tudor Chirilă: „Candidații la președinție în marea lor majoritate sunt o rușine. Dar trebuie să mergem la vot. Și să votăm pentru un dezastru cât mai mic”
15:58 - Scandal cu amenințări între membrii unei secții de votare din Capitală. Poliția efectuează cercetări. De la ce ar fi pornit totul
15:43 - Familia lui Gabriel Cotabiță a dat ultimele detalii cu privire la locul unde va fi depus trupul artistului: „Cei ce vor să îi aducă un ultim omagiu sunt așteptați”
15:34 - Robert Sighiartău: „Îndemnăm românii să vină la vot în număr cât mai mare! Vreau să avertizez că în aceste zile circulă tot felul de știri false propagate de tălpile roșii” (VIDEO)
15:05 - Aglomerație la secțiile de vot din București. Oamenii așteaptă zeci de minute, la coadă, pentru a-și exercita votul (VIDEO)
14:47 - Cea mai înaltă femeie din lume și cea mai scundă au stat față în față: „Avem lucruri în comun” (VIDEO)
14:44 - MAI a oferit ultimele detalii cu privire la ce incidente au avut loc în ziua alegerilor prezidențiale, până în ora 14: „Au fost sesizate 80 de posibile incidente, dintre care 43 sunt confirmate”