Stelian Ion: CSM a fost inițial împotriva înființării Secției speciale, iar recent a votat împotriva desființării / Nu susținem imunitățile suplimentare. Asta ar însemna să punem în discuție dacă suntem egali în fața legii

Stelian Ion: CSM a fost inițial împotriva înființării Secției speciale, iar recent a votat împotriva desființării / Nu susținem imunitățile suplimentare. Asta ar însemna să punem în discuție dacă suntem egali în fața legii
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Stelian Ion, ministrul Justiției, a anunțat joi, la finalul ședinței de Guvern, că a fost aprobat proiectul de lege privind desființarea Secției speciale. Cu această ocazie, ministrul a remarcat faptul că CSM (Consiliul Superior al Magistraturii) a votat în 2017 împotriva înființării acestei secții, iar recent a votat împotriva desființării ei.

În fapt, a explicat Ion, CSM nu a avizat negativ demersul în sine de desființare a SIIJ, ci a solicitat niște imunități în plus pentru magistrați.

Ministrul a insistat că, indiferent că unora le place sau nu să admită că acestea sunt niște imunități suplimentare, ele chiar asta reprezintă.

Stelian Ion a precizat că nu e de acord ca magistrații să aibă imunități în plus, mai ales că deja se bucură de unele asemănătoare cu cele ale parlamentarilor.

De altfel, a spus ministru, mulți magistraților nici nu au solicitat astfel de imunități, ci doar o parte din membrii CSM.

Stelian Ion, despre avizul negativ dat de CSM pentru desființarea Secției speciale și despre problema superimunităților

„Inițial, CSM a fost împotriva înființării Secției speciale. Acum, paradoxal, pare a fi împotriva desființării. Doar apaent că dacă citiți avizul, vedeți că nu e unul negativ referitor la măsura în sine a desființării, nu se găsește nicio apreciere la activitatea SIIJ, ba chiar e criticată. S-au cerut așa-zise garanții suplimentare de care ar avea nevoie magistrații, dar acestea sunt un fel de imunități suplimentare. Trebuie să vorbim într-un limbaj comun. Indiferent cum am împacheta, sunt niște imunități suplimentare. Nu suntem de acord cu ele și nu au fost cerute de foarte mulți magistrați și vreau să vă reamintesc că sunt deja unele imunități asemenătoare cu cele ale parlamentarilor.

Vă reamintesc că există anumite imunități și garanții și în prezent. Alte garanții ar însemna să punem în discuție dacă suntem egali în fața legii, dacă nu cumva prin aceste eventuale mecanisme vor mai ajunge cei care încalcă legea. Ce alte garanții au justițiabilii față de magistrați? Justiția nu este despre magistrați, ci despre justițiabili. Cele mai bune garanții sunt chiar judecătorii – judecători bine pregătiți, fără un volum mare de dosare.

În viitor vom putea discuta în Parlament despre eventuale garanții suplimentare, ca magistrații să se simtă liberi, fără presiuni”, a declarat ministrul Justiției, Stelian Ion.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)