Șeful de campanie al lui Nicușor Dan, un fan al lui Vladimir Putin: Matei Păun critică UE pentru măsurile luate împotriva Rusiei

Șeful de campanie al lui Nicușor Dan, un fan al lui Vladimir Putin: Matei Păun critică UE pentru măsurile luate împotriva Rusiei

Matei Păun, șeful de campanie al ONG-istului Nicușor Dan, și-a arătat public simpatia pentru Vladimir Putin. Acesta este de părere că atitudinea UE fațăd e Rusia nu se justifică.

„Dacă cineva încearcă într-adevăr să pedeapsească poporul rus pentru că e patriot, prin deprecierea rublei, face un gest iresponsabil. Distrugrea mărcii germane în 1922 şi îndepărtarea clasei de mijloc a dus direct la („n.r.soluţia) Hitler. Oamenilor proşti, puţin informaţi, din zilele noastre le place să-l compare pe Putin cu Hitler. Îi avertizez pe ei şi pe voi că, dacă reuşim să-l dăm jos pe Putin prin declanşarea unei hiper-inflaţii în Rusia, atunci vom putea să vedem cum e cu adevărat un Hitler rus. Iar un asemenea război în Europa ar putea fi orice, dar nu un lucru amuzant”, era mesajul publicat de Matei Păun la 22 decembrie 2014, citând dintr-un articol al cărui titlu era „Uitaţi de Putin cel «rău» – noi suntem însetaţii de sânge care încurajăm războiul“, scrie Adevărul.

Într-o altă postare, Păun încerca demontarea unor alegaţii la adresa lui Putin cum erau cele că e înconjurat de KGB-işti sau că Putin ar vrea recrearea Uniunii Sovietice.

Șeful de campanie al lui Nicușor Dan s-a declarat un fan al orașului Moscova, pe care l-a vizitat în nenumărate rânduri.

Totodată, RiseProject a dezvăluit că Matei Păun este implicat în #PanamaPapers. (Detalii AICI)

„În momentul acela, nu am ştiut. Acum ştiu. A făcut o firmă pe care nu a folosit-o. Îl cunosc din 2011. Nu a trecut niciun ban. Asta mi-a spus el şi îl cred“, a spus Dan care a menţionat faptul că nu va renunţa la acesta.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:04 - Cristina Rizea: Marcel Ciolacu a vorbit despre ce face, despre ce a făcut și despre ceea ce vrea să facă în continuare, fără să își atace ceilalți contracandidați (VIDEO)
20:39 - Jannik Sinner a câștigat Turneul Campionilor! An perfect pe hard pentru jucătorul lui Darren Cahill
20:29 - Drone ale Rusiei observate deasupra satelor din Republica Moldova. Ministrul de externe, Mihai Popșoi: Condamnăm cu fermitate încălcarea spațiului aerian (VIDEO)
20:05 - Daniel Breaz: Lasconi, Geoană, am văzut ultimele sondaje, sunt undeva în jur de 7% – 8%. Dacă din aceste voturi s-ar duce către Ciucă, ar putea chiar să treacă și peste Ciolacu (VIDEO)
19:43 - Diana Stoica, despre apelul lui Ilie Bolojan: Îl face în cunoștință de cauză cu privire la scorul lui Ciucă. Elena Lasconi, singurul candidat de dreapta cu șanse să intre în turul 2 (VIDEO)
19:21 - Ilie Bolojan, „apel public” către Nicolae Ciucă, Mircea Geoană și Elena Lasconi: „Să găsească o soluție în al 11-lea ceas, în aceste zile, să nu fragmentăm voturile pentru modernizarea României” (VIDEO)
18:56 - Elena Lasconi: Da, sunt de acord cu ce spune Ilie Bolojan. Dacă vrem să oprim blatul PSD este nevoie de un candidat unic de dreapta
18:37 - CSM București și Rapid, învinse de echipele din Ungaria în Liga Campionilor! Momente bune de joc, năruite de căderi inexplicabile, în ultima etapă a anului
18:24 - Mobilizare exemplară la regionala PNL de la Cluj. Liberalii strâng rândurile în jurul lui Nicolae Ciucă și împotriva binomului PSD-AUR
18:11 - 360 de grade, cu Alina Bădic, despre Postul Crăciunului. Vasile Bănescu: Un om care s-a desprins de tradiție și sărbători poate să spună că viața lui e cenușie (VIDEO)