Comisia Europeană ameninţă pentru prima dată cu declanşarea Articolului 7 împotriva României: Scrisoarea lui Frans Timmerman înaintată liderilor de la Bucureşti (FOTO)

Comisia Europeană ameninţă pentru prima dată cu declanşarea Articolului 7 împotriva României: Scrisoarea lui Frans Timmerman înaintată liderilor de la Bucureşti (FOTO)
Foto: gov.ro

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a trimis o scrisoare către preşedintele Klaus Iohannis, prim-ministrul Viorica Dăncilă şi preşedinţii celor două camere ale Parlamentului, Călin Popescu Tăriceanu şi Liviu Dragnea, în care ameninţă, în premieră, cu declanşarea Articolului 7 împotriva României modificările la codurile penale vor intra în vigoare.

Articolul 7 din Tratatul UE este considerată şi „opţiunea nucleară” şi reprezintă cea mai dură sancţiune pe care o poate primi un stat membru. Aceasta duce la suspendarea dreptului de vot al respectivei țări în Consiliul UE. Procedura preliminară declanşării Articolului 7 a fost invocată, anul trecut, pentru Polonia şi Ungaria.

„În ultimele luni, Comisia Europeană a fost nevoită să tot revină asupra evoluției statului de drept în România. Comisia a subliniat de fiecare dată că se fac pași înapoi în progresele înregistrate în ultimii ani. Problemele pe care le-am identificat, dar și recomandările date pentru a le rezolva, nu au fost luate în considerare.

De asemenea, nici recomandările făcute de Comisia de la Veneția sau GRECO nu au fost abordate. Din păcate, ultimele evoluții din România depășesc problemele existente privind statul de drept. În raportul MCV din noiembrie 2018, Comisia a stabilit o cale clară de urmat – oprirea acestui trend și revenirea României pe calea cea bună (…) însă această a fost ignorată”, se arată în scrisoarea semnată de Timmermans, citată de ziare.com.

Reamintim că PSD și ALDE au introdus în Codurile penale modificări majore ce au fost adoptate de Parlament pe 24 aprilie, dar au fost atacate la CCR de președintele Iohannis și de PNL.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`