Scandal în PSD. Marcel Ciolacu cere excluderea lui Mitică Dragomir din Consiliul General. UPDATE (VIDEO)

Scandal în PSD. Marcel Ciolacu cere excluderea lui Mitică Dragomir din Consiliul General. UPDATE (VIDEO)
Foto. Inquam Photos / Octav Ganea

Liderul social-democraților, Marcel Ciolacu, și Sorin Grindeanu i-au cerut Gabrielei Firea să-i convingă pe Petre Roman, Dumitru Dragomir și Anghel Iordănescu să se retragă de pe lista consilierilor generali aleși pe lista PSD.

De precizat este că Gabriela Firea a fost cea care a făcut lista pentru consilierii la primăria Municipiului București fără a se consulta cu partidul.

Update, 9 octombrie 2020, ora 13:50: Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, vineri, la sediul PSD, că, în opinia sa, este inportună prezenţa lui Mitică Dragomir pe lista consilierilor generali.

„Eu consider că e inoportună prezenţa domnului Mitică Dragomir pe lista de consilieri generali. Am înţeles că domnii Petre Roman, Daniel Pancu şi Cornel Dinu. Haide să nu transformăm această discuţie între persoane şi nume. Tehnic e decizia organizaţiei Sectorul 3. Eu, Marcel Ciolacu consider că Mitică Dragomir să fie reprezentant în consiliul general a Capitalei. Eu vă spun discuţia mea între preşedintele organizaţiei Sectorului 3, la care a asistat şi doamna Firea”, a spus liderul PSD.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Știrea inițială:

Scandal pe listele de la Consiliul General al Capitalei

Petre Romans-a retras deja de pe lista PSD de consilieri, însă Mitică Dragomir nu vrea să renunțe la funcție.

”M-am retras de pe lista de consilieri în urma unei discuții cu doamna Firea și conducerea PSD. Motivul pentru care am luat această decizie ține de faptul că doamna Firea a pierdut primăria Capitalei. Eu am acceptat să fiu pe lista la CG pentru cele 2 proiecte de suflet pe care le aveam cu doamna Firea. Acum acestea nu mai pot fi realizabile prin urmare am ales să mă retrag”, a declarat Petre Roman, conform HotNews.ro.

Conducerea Partidului Social Democrat (PSD) ar fi informat-o pe aceasta că nu dorește să-și asocieze imaginea cu cele trei persoane publice care au avut probleme cu legea.

Până acum, Petre Roman ar fi anunțat-o pe Firea că se retrage de pe lista PSD.

”Dragomir și Iordănescu nu doresc să renunțe dar este problema doamnei Firea. Ea i-a propus, ea să rezolve. PSD nu-i poate susține. Conducerea vrea alte nume pentru Consiliul General”, au explicat surse social-democrate.

Precizăm faptul că la momentul actual îninteriorul PSD se pregătesc listele pentru alegerile parlamentare, iar primarul în funcție a Capitalei, Gabriela Firea, a primit susținerea publică a conducerii pentru un post de senator.

În urmă cu câteva zile Daniel Pancu și Cornel Dinu, propuși de Firea pe lista PSD la Consiliul General au anunțat public că se retrag.

În Consiliul General al Municipiului București, PSD a obținut 21 de mandate, USR-Plus – 17, PNL – 12, PMP – 5.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`