Roberta Anastase, despre demararea procedurii de suspendare a lui Traian Băsescu: „Un tertip destul de ieftin”

Roberta Anastase, despre demararea procedurii de suspendare a lui Traian Băsescu: „Un tertip destul de ieftin”
Foto: evz.ro

Liderii USL au anunţat, luni, demararea procedurii de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu din funcţie. Reacţiile la acest demers nu au întârziat să apară. Întrebată cum comentează această iniţiativă, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat că nu este vorba decât de „un tertip ieftin”, care nu va avea şanse de reuşită.

„Este un tertip destul de ieftin, pentru a ascunde problema reală care se ascunde în USL, respectiv scăderea în sondaje a USL și problema pe care o au cu Mircea Geoană. Să nu uităm că de fiecare dată și FMI, Banca Mondială și Comisia Europeană au atras atenția asupra efectelor negative pe care le are asupra economiei orice semn al unei instabilități politice”, a declarat președintele Camerei Deputaților.

De asemenea, Anastase a spus că atât președintele PSD, Victor Ponta, cât și liderul PNL, Crin Antonescu, nu au făcut niciodată nimic bun pentru România.

„Evident aceste declarații (demararea procedurii de suspendare a lui Băsescu, n.r.) nu fac bine. Dar ce au făcut pentru România cei doi lideri? Absolut nimic”, a adăugat Roberta Anastase.

Roberta Anastase: Procedura suspendării lui Băsescu, un tertip ieftin

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_12806').select();" id="embed_text_12806" />

Urmăriți B1TV.ro și pe
`