Robert Sighiartău (PNL): Voi depune un amendament la buget, pentru ca alocația copiilor să crească. Senatorii PSD-ALDE-UDMR au votat cu cinism împotriva copiilor (VIDEO)

Robert Sighiartău (PNL): Voi depune un amendament la buget, pentru ca alocația copiilor să crească. Senatorii PSD-ALDE-UDMR au votat cu cinism împotriva copiilor (VIDEO)

Deputatul PNL Robert Sighiartău a anunțat că va depune luni, la Camera Deputaților, un amendament la buget, care prevede creșterea alocațiilor pentru copii.

Într-un comunicat de presă transmis duminică, liberalul acuză coaliția PSD-ALDE-UDMR nu tratează ca o prioritate creșsterea alocațiilor.

În aceste condiții Sighiartău anunță că prin amendamentul său propune ”o creştere a alocaţiei la un nivel cât de cât acceptabil”.

Redăm, mai jos, comunicatul de presă al lui Robert Sighiartău:

”Creşterea alocaţiilor pentru copii – prioritate pentru România, mai puţin pentru PSD-ALDE-UDMR!

Senatorii PSD-ALDE-UDMR au votat împotriva dublării alocaţiei pentru copii și indexării alocației cu rata inflației.

Senatorii PSD-ALDE-UDMR au votat cu cinism împotriva copiilor.

Am depus anul trecut la Camera Deputaţilor două propuneri legislative care vizează creșterea alocației pentru copii și indexarea alocației cu rata inflației. Am adus argumente demografice pentru susţinerea acestor propuneri şi am prezentat un calcul pentru a se cunoaşte şi impactul bugetar.

Măsurile propuse de PNL vizează repararea unei nedreptăţi, o creştere a alocaţiei la un nivel cât de cât acceptabil.

Am urmărit şi declaraţiile preşedintelui PSD şi al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, care a anunţat că există bani în buget, însă votul de la Senat arată foarte limpede că PSD-ALDE-UDMR se opun acestor măsuri. Senatorii au votat cu cinism împotriva copiilor, fără niciun argument. Au tăcut şi au votat pe furiş.

La aceasta se adaugă şi minciuna din programul de guvernare, unde scrie clar că alocaţiile vor creşte din ianuarie 2018. Suntem în februarie 2019. Este inadmisibil să nu recunoaştem că alocaţiile pentru milioanele de copii sunt o prioritate.

Astăzi suntem într-o nouă etapă şi consider că bugetul trebuie așezat pe priorităţi. Copiii României merită o alocație decentă. Fondurile pentru dublarea alocației și indexarea ei cu rata inflației trebuie prevăzute clar în bugetul pe 2019. Suntem la coada clasamentului din Uniunea Europeană în privinţa cuantumului alocaţiei. Foarte multe ţări alocă peste 100 de euro, iar în România alocaţia pentru copii nu depăşeşte 18 euro. Mai mult, în ultimii patru ani, puterea de cumpărare a scăzut considerabil, iar suma de 84 lei din 2015 nu este aceeaşi cu cea din 2019. În fapt, valoarea şi cuantumul real al alocaţiei copiilor au scăzut.

Cred că primul program pentru familii trebuie să fie acesta, fiindcă îi vizează pe toţi copiii din România şi este unul activ, unul social şi unul necesar.

Mă aştept ca actuala majoritate să ia serios în calcul proiectele pe care le-am depus, iar votul din Senat să rămână un accident nefericit. Fiecare parlamentar este responsabil față de mamele și familiile cu copii care i-au trimis în Parlament.

Voi depune mâine, la Camera Deputaţilor, un amendament la buget, pentru ca alocația copiilor să crească. O măsură activă, o investiție în viitorul României, copiii noștri”.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:41 - Primăria Capitalei, decizie care vizează proprietarii mașinilor hibrid. „A fost frumos cât a fost”
20:38 - Studenții sunt revoltați că ar putea da examen scris la licență. „Nu mi se pare deloc corect”
20:10 - Reacțiile șoferilor români după ce au aflat de aderarea României la Schengen. „Batem şi la pariu”
20:07 - Buzoianu (USR): Avem nevoie de transparență mult mai mare pe datele bugetare, să știm clar dacă avem bani să ne îndeplinim obiectivele. Românii s-au săturat de povești (VIDEO)
20:02 - O localitate renumită pentru vilele de lux este ținta hoților. Acționează chiar dacă știu că poliția este pe urmele lor
19:59 - Ilie Bolojan, despre când ar putea fi organizate alegerile prezidențiale: Ar fi impropriu ca înainte cu două săptâmâni de sărbătorile de Paște să venim noi cu mizeriile lumii politice
19:30 - Eugen Sechila, lider al mișcării neo-legionare și apropiat al lui Georgescu, dus la audieri. Surse: Ar fi vrut să plece din țară cu destinația Ciad / UPDATE: A fost plasat sub control judiciar, cu obligația de a nu părăsi țara (VIDEO)
19:26 - Ce i s-a întâmplat unei pensionare din Cluj, după recalculare. Inițial, avea o pensie de 7.873 lei: “Astăzi am primit cuponul de pensie”
19:20 - Ce sume de bani promite statul român elevilor care câștigă aurul la competiții naționale sau internaționale
19:17 - Cât costă rochiile pentru revelion soției lui Ștefan Bănică Jr. Doritoarele trebuie să scoată mulți bani din buzunar