Reuniunea Consiliului European: Președintele Klaus Iohannis participă, joi și vineri, la întâlnirea liderilor UE de la Bruxelles

Reuniunea Consiliului European: Președintele Klaus Iohannis participă, joi și vineri, la întâlnirea liderilor UE de la Bruxelles
Foto: presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis participă, joi și vineri, la reuniunea Consiliului European, care are loc la Bruxelles. Despre summit-ul din capitala Belgiei, șeful statului a discutat, în urmă cu două zile, la telefon, cu președintele Consiliului European, Charles Michel. Printre subiectele abordate de cei doi lideri europeni s-au numărat relația dintre uniunea Europeană și Turcia și problema combaterii schimbărilor climatice, după cum se arată într-un comunicat de presă transmis de Administrația Prezidențială.

Klaus Iohannis participă la reuniunea Consiliului European, pe 10 și 11 decembrie

În cadrul acestei reuniuni a Consiliului European, liderii UE vor încerca să ajungă la un acord cu privire la stabilirea unei ținte de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră de cel puțin 55% până în 2030, comparativ cu 1990, propunere care este susținută și de România.

Astfel, în cadrul convorbirii teelefonice cu președintele Consiliului European, Klaus Iohannis ”a pledat pentru crearea unui cadru flexibil care să permită tuturor statelor membre, indiferent de gradul de dezvoltare, să îndeplinească eficient obiectivele în domeniul schimbărilor climatice. De asemenea, Președintele Klaus Iohannis a subliniat că tranziția către o economie verde trebuie să fie echitabilă și acceptabilă la nivel social, astfel încât să conducă la progresul economic al statelor și să nu adâncească diferențele dintre acestea”.

În ceea ce privește relația dintre blocul comunitar și Turcia, șeful statului ”s-a pronunțat pentru continuarea dialogului Uniunii cu Turcia, menționând faptul că acest stat rămâne un partener important pentru Uniunea Europeană. Președintele Klaus Iohannis a pledat pentru o abordare echilibrată a relațiilor dintre Uniune și Turcia, precum și pentru o cooperare extinsă cu acest stat în domeniile de interes comun”, se mai arată în comunicatul transmis de Administrația Prezidențială.

Discuții depre deblocarea negocierilor pe tema planului de redresare economică

La reuniunea din această săptămână a Consiliului European, liderii UE vor încerca și să găsească o soluție privind deblocarea negocierilor pe tema pachetului de redresare economică și a bugetului multianual al UE, blocat prin veto de Ungaria și Polonia încă de la jumătatea lunii noiembrie, în condițiile în care cele două state nu sunt de acord cu condiționarea acordării de fonduri europene în funcție de criteriul respectării principiilor statului de drept.

De altfel, Germania, care deține președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, a cerut „o deblocare rapidă” a planului de relansare economică a UE, catalogând veto-ul Poloniei şi Ungariei asuprafondului de redresare economicădrept „iresponsabil”.

Consecinţele sociale şi economice ale crizei devin în fiecare zi mai vizibile. Ar fi iresponsabil să întârziem şi mai mult un sprijin esenţial pentru cetăţenii noştri. Trebuie să deblocăm rapid acest sprijin financiar, atât de important pentru statele membre”, a declarat ministrul german al afacerilor europeneMichael Roth.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`