Raluca Turcan: Într-un an jumate – doi vom avea o nouă Lege a pensiilor / Ultima recalculare s-a făcut în 2005 – 2008 și doar pentru un milion de pensionari. De la legea din 2019 până acum nu s-a făcut nimic

Raluca Turcan: Într-un an jumate - doi vom avea o nouă Lege a pensiilor / Ultima recalculare s-a făcut în 2005 - 2008 și doar pentru un milion de pensionari. De la legea din 2019 până acum nu s-a făcut nimic
Foto: Guvernul României / Facebook

Raluca Turcan, ministrul Muncii, a declarat că într-un an și jumătate – doi ar trebui să avem o nouă Lege a pensiilor, inclusiv dosarele recalculate după noua formulă.

„Legea pensiilor are două etape: partea legislativă, prin care pregătim întrega formulă în baza căreia se vor recalcula pensiile, și etapa tehnică de includere a dosarelor în sistemul electronic. (…) Între un an jumate și doi ani urmează să avem o nouă lege cu dosarele recalculate”, a declarat ministrul Muncii, pentru Antena 3.

Raluca Turcan, despre recalcularea dosarelor de pensie

Turcan a susținut apoi că ultima recalculare a dosarelor de pensie s-a făcut în perioada 2005 – 2008 și chiar și atunci doar pentru aproximativ un milion din cinci milioane.

Întrebată, la Antena 3, ce se va întâmpla cu recalculările care nici acum n-au fost terminate, de vreme ce începe o nouă rundă de recalculări, Raluca Turcan a răspuns: „Eu nu știu la ce recalculare faceți referire, iar dacă vă spun oamenii lucrul acesta demonstrează, încă o dată, cât de mult au putut fi manipulați”.

„În România s-a mai făcut o singură recalculare: între 2005 și 2008, pentru un milion de pensionari. După aceea, pensiile au fost indexate sau majorate prin majorarea punctului de pensie arbitrariu, după cum au stabilit politicienii, în campanie mai mult. Între timp, s-a votat o lege în 2019, a intrat în vigoare cu câteva lucruri și nu au început deloc recalculările și acea lege a creat perspectiva ca, de la 1 septembrie 2021, să se facă brusc, din senin, o recalculare pentru cinci milioane de pensii, astfel încât acestea să crească cu 40%. Această minciună e una dintre cele mai gogonate pe care le-am auzit-o vreodată și poate că n-aș fi înțeles-o așa de bine dacă n-aș fi avut șansa să ajung ministru.

Pentru a majora pensiile cu 40% pe o nouă formulă, se presupune că toate dosarele de pensie, aproximativ cinci milioane, trebuie să existe într-un formatelectronic cu toți indicatorii luați în calcul, puși în ordine, astfel încât să se facă această recalculare electronic. Din 2019 până acum o lună nu s-a făcut absolut nimic, nici măcar o prevedere legală care spunea că, în 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, Ministrul Muncii ar fi trebuit să dea un Ordin de ministru, astfel încât toate dosarele de pensie să fie evaluate, puse în ordine, iar din 2021 să se opereze schimbarea formulei de calcul și recalcularea”, a explicat Turcan.

Întrebată ce au făcut totuși liberalii, căci sunt la putere de la finele anului 2019, ministrul a răspuns: „Între timp, noi, în septembrie 2020, am aplicat legea în vigoare cu majorarea de 14%. dar dosarele de pensie nu au intrat la evaluare. Ce am mai făcut în plus: am recuperat niște restanțe în evaluarea dosarelor de intrat în plată uriașe. De exemplu, aveam 20.000 de dosare restante. Pentru dosarele internaționale aveam circa 6.000. În fiecare zi facem progrese să ajungem la zi cu dosarele de calculat, de pregătit la plată pentru cei care ies acum la pensie”.

Raluca Turcana vorbit, miercuri seară, și despre mai multe tipuri de sporuri acordate în aparatul de stat.„Un magistrat are un salariu de bază de 29.269, cu un spor de solicitare neuropsihică de 5.660. Un medic are un salariu de bază de 15.256 și un spor de 2.300 de lei”, a dat ea exemplu.

„Dacă am ajunge la scăderi de venituri, ne punem problema să înghețăm creșterea unora și să permitem altora, care sunt rămase în urmă, să crească. Așa vrem să facem și pe Legea pensiilor”, a mai declarat ministrul Muncii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`