Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, recunoaște că au existat discuții între PSD, ALDE și Pro România pentru a forma fie o alianță politică, fie una electorală, fie ambele, atât pentru alegerile locale, unde va candida pentru un nou mandat de edil, cât și la cele parlamentare. Cu toate acestea, spune ea, discuțiile s-au oprit odată cu pandemia de coronavirus.
„Am avut înainte de pandemie câteva întâlniri legate perspectiva încheierii unor alianțe politice și / sau electorale. S-au desprins câteva idei, și anume o posibilă colaborare atât la alegerile locale, cât și la cele parlamentare. Avem puncte comune. Sunt, firește, și câteva subiecte care ne despart, unul mai stringent. Într-adevăr, pandemia a oprit aceste discuții. Nu le-aș spune negocieri, pentru că uneori cuvântul negociere poartă în sine și o notă peiorativă. Pare că ești, cumva, în situația în care ce dai, ce primești. Repet, poate fi interpretat ca un sentiment care în sine nu este foarte plăcut”, a declarat Gabriela Firea, duminică seară, în direct pe B1 TV, la „Dosar de politician” cu Silviu Mănăstire.
Datelealegerilor locale și parlamentare deopotrivă este incertă, având în vedere contextul de criză COVID-19 din țară, iar Gabriela Firea a subliniat că „apetitul” românilor, dar și al europenilor pentru confruntări politice este „foarte redus” în această perioadă.
„Chiar am citit câteva studii sociologice și apetitul pentru confruntări politice în acest moment al românilor, la fel ca ale europenilor, este foarte mic, foarte redus. Este de înțeles, lumea este îngrijorată de propria sănătate, de sănătatea familiei, de ce va urma după această criză în sănătate, și anume o cădere a economiei, care deja se resimte. Grija locului de muncă, grija stabilității financiare a familiei. Cred că va fi o prezență destul de mică (n.r. – la vot) la alegeri, în cazul în care acestea se vor organiza, să spunem, undeva la începutul toamnei”, a declarat edilul.
Cât despre stabilirea unor date calendaristice pentru desfășurarea scrutinelor, primarul general al Capitalei a explicat că „e foarte greu de spus în acest moment, toată lumea se uită către epidemiologi, virusologi, infecționiști, către acești oameni care ar trebui să ne dea, cumva, un ghidaj și pentru agenda electorală. Ar fi foarte dificil pentru un om politică să vină el, să spună că își dorește alegeri în august, în septembrie, în octombrie. Cred că o consultare, la nivelul Parlamentului, cu cei mai buni specialiști din România în aceste domenii pe care le-am enunțat va identifica și perioada propice pentru organizarea alegerilor locale, precum și a celor generale, astfel încât să nu punem în pericol populația”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Premierul României, Ludovic Orban, a explicat că fixarea unor date pentru alegerile locale și parlamentare depinde de evoluția pandemiei de coronavirus. Chiar și așa, orientativ, prim-ministrul a explicat că scrutinul pentru posturile de primar ar putea avea loc în septembrie, octombrie, în timp ce cel general s-ar putea desfășura în decembrie.
„Din evaluările epidemiologilor, cel mai probabil în iulie – august vom avea o reducere foarte mare a numărului de cazuri, asta dacă respectăm regulile. Eu văd că românii sunt serioşi şi respectă regulile. Din punctul nostru de vedere, cel mai bun moment pentru alegerile locale va fi sfârşitul lunii septembrie – începutul lunii octombrie. Alegerile parlamentare trebuie organizate în 6 decembrie cel mai devreme. Aceasta este cea mai probabilă dată, dar va trebui să vedem cât de puternică va fi epidemia şi dacă va permite organizarea unei campanii electorale”, a declarat prim-ministrulLudovic Orban, la RTV.
Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat, pentru 3 iunie, speța în care încearcă să tranșeze tentativa Parlamentului de a fixa data alegerilor, deși în cei 30 de ani de postdecembrism acest atribut a revenit Guvernului.
știre în curs de actualizare