Președintele Klaus Iohannis l-a numit pe vicepremierul Gabriel Oprea în funcția de premier interimar.
Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, președintele „a semnat luni, 22 iunie a.c., Decretul de desemnare a domnului Gabriel Oprea ca prim-ministru interimar al Guvernului României, pe perioada imposibilității exercitării atribuțiilor de prim-ministru de către domnul Victor-Viorel Ponta”.
Decizia vine după ce luni premierul Victor Ponta i-a trimis o scrisoare președintelui în care îi cerea să îl numească în funcția de interimar pe vicepremier care să preia atribuțiile exercitării funcției. Tot luni, cei doi au avut o întâlnire în cadrul căreia au discutat despre interimat și la finalul căreia Administrația Prezidențială a solicitat documente medicale privind incapacitatea exercitării atribuțiilor funcției premierului.