Preşedintele american Joe Biden şi secretarul de stat Antony Blinken vor participa, luni, la Summitul Formatului Bucureşti (B9), organizat la inițiativa președintelui Klaus Iohannis

Preşedintele american Joe Biden şi secretarul de stat Antony Blinken vor participa, luni, la Summitul Formatului Bucureşti (B9), organizat la inițiativa președintelui Klaus Iohannis
Foto: hepta.ro/Abaca Press / Pool/ABACA

Preşedintele american Joe Biden şi secretarul de stat Antony Blinken vor participa, luni, prin videoconferință, la Summitul Formatului Bucureşti (B9) găzduit de președintele Klaus Iohannis împreună cu omologul său polonez, Andrzej Duda, aflat în vizită oficială în țara noastră.

Joe Biden șiAntony Blinken, intervenție prin videoconferință laSummitul Formatului Bucureşti (B9), găzduit de Klaus Iohannis

Reuniunea la nivel înalt este organizată la inițiativa președintelui Klaus Iohannis și este programată, luni, la ora 16.00, ora României.

Joe Biden și Antony Blinken vor participa la reuniune, începând de la ora 10.30, ora locală, potrivit agendei oficiale, citate de News.ro.

La Summitul Formatului Bucureşti (B9) vor lua parte, tot în sistem de videoconferință, șefii de state din Formatul Bucureşti – Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria. La discuții va lua parte și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, ”agenda reuniunii la nivel înalt vizează pregătirea Summitului NATO care va fi organizat la Bruxelles, la 14 iunie 2021, cu accent special pe consolidarea relaţiei transatlantice, a posturii aliate de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, precum şi pe procesul de reflecţie NATO 2030”.

”Reuniunea va avea loc inclusiv în contextul recentelor evoluţii îngrijorătoare de securitate din regiunea Mării Negre. Dialogul şi cooperarea cu partenerii din Vecinătatea Estică, sprijinul pentru consolidarea capacităţilor acestora de apărare, precum şi sporirea rezilienţei NATO, a aliaţilor şi partenerilor în faţa provocărilor actuale de securitate, vor fi, de asemenea, abordate de participanţii la reuniunea de vârf”, au mai transmis reprezentanții Președinției.

Primul Summit B9 a avut loc, în noiembrie 2015, la București.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)
19:48 - Urmărire cu focuri de armă în trafic: Un tânăr a furat o mașină și a avariat alte cinci autoturisme și două autospeciale de poliție
19:29 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt ținuți într-un imobil de către frații lor vitregi. Voi depune plângeri penale împotriva celor de la DGASPC. Ei nu m-au ajutat, ba chiar au o relație de obediență față de frații vitregi (VIDEO)
18:56 - Hideg, după ce lui Coldea i s-au permis deplasările în interiorul UE: Nu mai am încredere în judecătorii de la Curtea de Apel București. Mă întreb dacă dorm bine noaptea după ce au făcut că așa li s-a spus (VIDEO)
18:16 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie: Factor de noroc pentru Raci. Sunt protejați, favorizați (VIDEO)