PNL acuză puterea că vrea să împiedice referendumul. Raluca Turcan: Proiectul de hotărâre conţine cu totul şi cu totul alt text decât cel avizat de comisii (VIDEO)

PNL acuză puterea că vrea să împiedice referendumul. Raluca Turcan: Proiectul de hotărâre conţine cu totul şi cu totul alt text decât cel avizat de comisii (VIDEO)
Foto: Facebook/ Raluca Turcan

Scandal în Parlament în şedinţa în care plenurile reunite votează solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis privind declanşarea unui referendum pe justiţie în aceeaşi zi cu alegerile europarlamentare.

Raluca Turcan, liderul deputaţilor PNL, a acuzat PSD că încerce să împiedice referendumul prin faptul că a pus în proiectul de hotărâre ce este supus votului prevederi care denaturează raportul cerut de preşedintele Iohannis.

„Din nefericire, dintr-un motiv sau nevoit, proiectul de hotărâre conţine cu totul şi cu totul alt text. Sunt amestecate în raportul Comisiei Juridice pe proiectul de hotărâre prevederi legate de referendum consultativ solicitat de preşedintele Klaus Iohannis şi de un referendum legislativ de modificare a Constituţiei fără nicio fel de justificare. Poate fi de un copy paste şi atunci neştiinţă, poate fi vorba de rea-voinţă. Cert este că, astăzi, documentul supus votului dumneavoastră este unul fals. Preşedintele României are dreptul exclusiv şi necondiţionat de a convoca un referendum şi singura obligaţie constituţională este de a consulta Parlamentul. Aşadar comisiile au dat un aviz favorabil fără niciun fel de amendament şi solicităm înainte de a începe votul pe acest proiect de hotărâre să fie refăcut raportul astfel încât acesta să fie reflectă realitatea şi a votului şi a dezbaterilor”, a afirmat Raluca Turcan, într-o intervenţie în plen.

Raluca Turcan: Proiectul de hotărâre conţine cu totul şi cu totul alt text decât cel avizat de comisii

Deputații liberali și cei ai USR au solicitat în repetate rânduri retragerea recomandărilor introduse în hotărârea privind referendumul, dar cererile lor au fost repsinse prin vot de plenul Parlamentului.

Raportul Comisiilor juridice privind avizarea favorabilă a referendumului a fost adoptat până la urmă în forma dorită de PSD-ALDE, cu observații prin care îi atrag atenția președintelui Klaus Iohannis că încalcă jurisprudența CCR, Constituția și recomandările Comisiei de la Veneția.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
14:59 - Relația dintre Silviu Prigoană și Mihai Bendeac. Ce făceau în fiecare seară
14:57 - Elena Lasconi, scrisoare deschisă către Karl Nehammer, publicată în Die Presse: I-am cerut cancelarului Austriei sprijinul pentru o decizie finală privind intrarea în Schengen
14:36 - Ce a pățit o femeie din Cluj-Napoca după ce a cumpărat un frigider de Black Friday. „Nici măcar așa nu mă mai întorc”
14:35 - Nicușor Dan, despre solicitările pentru candidați: Marcel Ciolacu și George Simion au fost mai rezervați față de propuneri (VIDEO)
14:06 - Diana Șoșoacă, despre liderul AUR: Nimeni din cei care mă susțin nu ar putea să voteze un astfel de grobian / În AUR mi se cerea non-stop să încalc legea. Simion a cerut tuturor să îi dea banii din suma forfetară (VIDEO)
13:57 - A început Postul Crăciunului. Cât durează și când sunt dezlegări la pește
13:43 - Diana Șoșoacă: Hotărârea CCR de anulare a candidaturii mele a fost cu acceptul tuturor celor 14 de pe lista de candidați / Nu poți să faci parte din comisiile SRI și SIE dacă nu ești de la SRI și SIE (VIDEO)
13:22 - Diana Șoșoacă: George Simion îl are în spate pe Lulea, care au în spate un sistem al serviciilor condus de Coldea / Afaceri cu droguri în Transnistria, Găgăuzia, Ucraina. De unde are AUR atâția bani? (VIDEO)
13:13 - Un tramvai a deraiat în Timișoara. O parte din garnitură a ajuns pe trotuar
12:53 - Ionel Bogdan: Observ că există o îngrijorare din USR cu privire la PNL. USR să își facă, în primul rând, curat în partid (VIDEO)