PNL a catalogat drept „artificiu de impostură în campania electorală” anunțul lui Marcel Ciolacu, liderului PSD, că va demisiona din Parlament pentru a nu beneficia de pensie specială. Liberalii atrag atenția că astfel de privilegii puteau fi cu totul eliminate de Parlamentul controlat chiar de PSD, ceea ce nu s-a întâmplat. PNL susține, însă, că acest obiectiv va deveni realitate după alegerile legislative din 6 decembie, când se va contura o nouă majoritate parlamentară. De altfel, mai atrage atenția PNL, Ciolacu nici nu-și va pierde pensia specială în urma acestui gest.
Liberalii au susținut că e chiar în puterea actualului Parlament, dominat de PSD, eliminarea pensiilor speciale și dacă Marcel Ciolacu și-ar fi dorit cu adevărat să nu mai existe aceste privilegii, ar fi supus la vot inițiativa legislativă a PNL, care e blocată în Parlament. Altfel, anunțul liderului social-democrat nu e decât „o simplă butaforie politicianistă”.
„În loc să apeleze la artificii ale imposturii în campania electorală, Marcel Ciolacu ar putea elimina acest tip de beneficii imorale printr-o simplă decizie, supunând la vot modificarea legislativă necesară, care este susținută de PNL și se află blocată în Parlament, respectiv abrogarea articolului 49 din Statutul senatorilor și deputaților. În caz contrar, anunțul demisiei sale în ultima zi de mandat este o simplă butaforie politicianistă. Marcel Ciolacu va fi în continuare beneficiar al pensiei speciale de parlamentar, iar în cel mai fericit caz îi sunt reduse doar câteva zile din calculul acestei pensii speciale”, au transmis liberalii.
De altfel, liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat că fix social-democrații au avut inițiativa de a introduce aceste pensii speciale.
Partidul Național Liberal mai afirmă că și dacă și-ar da demisia, liderul PSD tot ar beneficia de pensie specială, pentru că mai are un mandat de parlamentar plin.
„Minciuna lui Ciolacu, referitoare la presupusul mandat incomplet, se bazează pe omiterea faptului că mecanismul legal stabilește un calcul proporțional pe luni de zile în care parlamentarul și-a exercitat mandatul. Or, reglementarea referitoare la calcularea indemnizației pentru limită de vârstă se referă la împlinirea numărului minim de luni aferente unui mandat, care pot fi îndeplinite și prin cumularea a două mandate incomplete”, explică PNL.
Partidul mai notează că o condamnare penală e singurul mecanism legal care duce la decăderea din acest drept.
Liberalii mai susțin că Marcel Ciolacu a mințit în privința demisiei pe care și-ar fi dat-o în 2016, deci el mai are un mandat plin de parlamentar, deci va beneficia oricum de pensie specială: „Presupusa demisie pe care și-ar fi dat-o Marcel Ciolacu în 2016, în ultima zi de mandat, este o minciună ordinară! În realitate, actualul președinte al Camerei Deputaților și-a măsluit pagina de internet care i-a fost alocată ca deputat, susținând că i-ar fi încetat mandatul în 19 decembrie. Acest lucru este un fals, întrucât plenul Camerei Deputaților nu a mai luat act de demisia sa și nu a mai adoptat o hotărâre de încetare a mandatului, așa cum prevede Regulamentul Camerei Deputaților. Acel mandat a fost încheiat prin întrunirea noului Parlament și depunerea jurământului de către parlamentarii nou aleși. Deci, Marcel Ciolacu beneficiază de un mandat complet de parlamentar, contrar declarațiilor publice pe care le face”.