Ludovic Orban a declarat că va propune conducerii lărgite a PNL ca partidul să-l susțină pe Nicușor Dan în cursa pentru Primăria Capitalei. „Nu i-am solicitat lui Dan să se înscrie în PNL, pentru a ține deschisă posibilitatea de a fi susținut și de alte partide”, a precizat liderul liberalilor.
„În urma discuțiilor pe care le-am avut cu Nicușor Dan, mai multe discuții care au vizat problematica Bucureștiului, soluțiile pentru rezolvarea marilor probleme ale Capitalei, am luat decizia de a-l propune pe Nicușor Dan ca și candidat la Primăria Capitalei susținut de PNL.
Nu am avut nicio negociere de natură politică cu Nicușor Dan. Doar am discutat despre problemele bucureștenilor și soluțiile de implementat.
PNL face într-un fel un sacrificiu pentru că renunță la dorința de a avea un candidat propriu. Acest sacrificiu e făcut, trecând peste egoismul firesc al fiecărui partid, pentru un candidat care are cu adevărat toate datele.
E fundamental ca în București să se pună punct domniei despotice a clanului construit în Voluntari, care are drept reprezentant un om care e o marionetă, care nu are nicio calitate de a conduce o Primărie, care a făcut praf în ultimii 4 ani Bucureștiul.
Am garanția că Dan va câștiga Primăria Capitalei, indiferent care va fi formula politică care (SIC!) îl va susține. Și PNL are candidați puternici, care se bucură de încredere de intenție de vot, dar în ultimii 4 ani m-am întâlnit cu zeci de mii de bucureșteni care mi-au reproșat că m-am retras din cursă în 2016 și că nu am găsit o formulă să asigurăm victoria Dreptei”, a declarat Orban.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Liderul PNL a mai precizat că vineri, de la ora 09.00, conducerea extinsă a partidului se va întruni pentru a lua o decizie în privința candidatului la Primăria Capitalei, dar și pentru a stabili lista de miniștri a Guvernului Cîțu.
Întrebat cum va vota PNL în Parlament la învestirea Guvernului Cîțu, Orban a răspuns: „PNL acționează în conformitate cu prevederile Constituției României”.