Primul ministru, Ludovic Orban, a declarat, joi, că pentru realizarea marilor proiecte de infrastructură se încearcă accelerarea procedurilor, în condițiile în care legislaţia a fot deja modificată pentru a se scurta termenele de atribuire.
„Accelerăm toate procesele de investiţii, aşa cum am făcut în ultimul an. (…) Facem demersuri pentru a obţine acordul (Comisiei Europene n.r.) pentru finanţarea tuturor obiectivelor de investiţii în modernizarea infrastructurii de transport. Încercăm să accelerăm procedurile, de altfel am şi schimbat legislaţia pentru a simplifica procedurile de licitaţie, pentru a scurta termenele, a nu lăsa să se adune anii pentru evaluarea unor oferte. De asemenea, am gândit mecanisme prin care să fie soluţionată cu celeritate orice fel de contestaţie (…). Mai mult decât atât, toate instituţiile statului care sunt implicate în realizarea unui astfel de proiect amplu de infrastructură sunt mobilizate şi derulează toate procedurile în termenele cele mai scurte”, a afirmat Orban în urma unei vizite pe şantierul de modernizare a DN 5, la Adunaţii Copăceni.
De asemenea, premierul a subliniat că un rol important în progresul lucrărilor aflate în derulare l-a avut asigurarea finanţării.
„Nu în ultimul rând, am asigurat finanţarea, rapiditatea decontării lucrărilor certificate, rapiditatea plăţii facturilor, astfel încât constructorii să nu stea cu lunile sau chiar cu anii ca să-şi primească banii pentru lucrările efectuate. Continuăm să creştem constant capacitatea managerială privitoare la managementul proiectelor complexe de infrastructură (…). Este necesar acest efort de creştere a competenţei, a calităţii oamenilor care sunt implicaţi în aceste proceduri şi (…) încercăm să simplificăm şi să digitalizăm orice procedură, astfel încât să ducem la bun sfârşit cât mai rapid aceste proiecte”, a mai spus Ludovic Orban, conform Agerpres.
Premierul Ludovic Orban a participat la recepţia lucrărilor de modernizare pe DN 5 Bucureşti – Adunaţii Copăceni, în judeţul Giurgiu, unde aa fost însoțit de ministrul Transporturilor, Lucian Bode.