Noi tensiuni în USR. Un nume important din partid contestă acțiunile liderului Dan Barna: ”Nu trebuie să mergem pe linia asta”

Noi tensiuni în USR. Un nume important din partid contestă acțiunile liderului Dan Barna: ”Nu trebuie să mergem pe linia asta”
Foto: Hepta

Deputatul USR de Constanța, Stelian Ion, contestă practica președintelui partidului, Dan Barna, de excludere a membrilor care au opinii contrare conducerii formațiunii. Deși nu a semnat scrisoarea prin care 17 lideri ai USR îi acuză pe Barna că recurge la ”politica pumnului în gură”, Stelian Ion a declarat că este de acord cu punctul de vedere al acestora și a calificat excluderile din partid drept ”inportune și nepotrivite”.

Deputatul USR și totodată membru al Biroului Național al partidului este de părere că scrisoarea celor 17 lideri ai formațiunii reprezintă un semnal de alarmă care nu ar trebui să fie ignorat de Dan Barna. Astfel, Stelian Ion a anunțat că va aduce acest subiect în atenția conducerii USR.

„Nu-i poți ignora totuși, pentru că acolo sunt semnatari și deputați și președinți de filiale importante din București, de sectoare și membri simpli, sunt destul de mulți. Și atunci, efectiv e un semnal de alarmă important, care ar trebui să ne dea de gândit. (…) Eu însumi nu am fost de acord cu acele sancțiuni și am votat împotriva lor. Nu le consider nici oportune, nici potrivite. Inoportune sunt pentru că ne aflăm într-o perioadă înainte de alegeri, în care trebuie să ne mobilizăm filialele și toți oamenii. Să îi avem alături, nu să-i ostilizăm și să facem ca unii dintre colegii noștri să fie demoralizați și eventual să și plece din partid. Nu trebuie să mergem pe linia asta”, a declarat deputatul USR, pentru EVZ.

În același timp, Stelian Ion respinge calendarul de fuziune dintre USR și PLUS, susținut de Dan Barna, și care prevede că un congres de fuziune ar trebui să aibă loc în luna august, adică înainte de alegerile locale. În cadrul congresului se va discuta și despre listele candidaților care ar urma să fie întocmite la comun.

„Inițial, s-a votat ca fuziunea să se facă după alegeri. Personal, cred că era cea mai bună variantă, dar există și alte opinii în partid. Am considerat, atunci când mi-am exprimat opinia, că în perioada dinaintea alegerilor trebuie să fim concentrați strict pe alegeri, pe program, pe mobilizarea oamenilor și orice element care poate conduce la o demobilizare ar fi contra intereselor noastre. Eu așa am vrut, după alegerile parlamentare, și așa am votat în comitetul politic” a mai declarat Stelian Ion.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:23 - Marcel Ciolacu, despre meciul cu Kosovo: Cred că e corect ca România să câștige cu 3-0 la masa verde / Nu am vrut să arătăm în mass-media cum au fost primiți suporterii români în Kosovo. A fost ceva care îți lasă un gust amar (VIDEO)
21:03 - Robert Sighiartău: PSD se pregătește, în cazul în care câștigă alegerile prezidențiale, la o guvernare cu AUR. Vor schimba denumirea acestui partid, se vor rupe mai mulți parlamentari (VIDEO)
20:44 - Olaf Scholz spune că a fost surprins pozitiv de discuția cu Donald Trump. Au vorbit „pe larg despre Ucraina”
20:20 - Mihai Tudose, după acuzațiile de blat PSD-AUR: Schema cu băgat jetoane la sondaje ca să pară Ciucă mai dolofan nu mai funcționează. Locul 5 din sondaje mă face să cred că, de fapt, PNL-ul îi dă voturi lui Simion
20:01 - Fake news grosolan în comunicatul transmis de Federația din Kosovo după scandalul de la meciul cu România (FOTO)
19:42 - Volodimir Zelenski: Trebuie să facem totul pentru a ne asigura că războiul din Ucraina se încheie anul viitor prin mijloace diplomatice
19:12 - Semnificația gestului făcut de kosovari spre suporterii României. Radu Buzăianu: Ei, jucătorii, pot spune „Kosovo e Albania”? (VIDEO)
18:47 - Mike Tyson a fost învins de Jake Paul, dar principalul său adversar a fost vârsta. Probleme mari cu transmisia Netflix, inclusiv în România
18:27 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 17 – 23 noiembrie 2024. Zodia care este foarte favorizată acum (VIDEO)
17:01 - Căpitanul lui Kosovo i-a jignit pe jurnaliștii români și ar fi vrut să îl lovească pe unul dintre ei. Tensiuni mari la conferința de presă de la Arena Națională (VIDEO)