Nicuşor Dan a explicat ce înseamnă suspendarea PUZ-urilor pentru cinci sectoare din Capitală. Ce investiții „nu vor fi în niciun caz blocate” (VIDEO)

Nicuşor Dan a explicat ce înseamnă suspendarea PUZ-urilor pentru cinci sectoare din Capitală. Ce investiții „nu vor fi în niciun caz blocate” (VIDEO)

Nicuşor Dan, Primarul General al Capitalei, a explicat, miercuri, ce se va întâmpla odată cu suspendarea, vreme de doi ani, a Planurilor Urbanistice Zonale Coordonatoare pentru sectoarele 2, 3, 4, 5 şi 6, pe care urmează să o supună votului în Consiliul General al Municipiului București. Acesta a insistat că investițiile și proiectele de bun simț nu vor fi blocate, ci se vor emite PUZ-uri punctuale pentru fiecare caz în parte.

Ce se întâmplă după suspendarea PUZ-urilor din cinci sectoare. Explicațiile lui Nicușor Dan

„Bucureștiul are o documentație de urbanism, Planul Urbanistic General. După suspendarea PUZ-urilor, revenim la acesta. Bineînțeles că nu suntem absurzi. Dacă în baza PUZ-urilor s-a prevăzut extinderea unei școli, a unei grădinițe, un pasaj rutier, o mare lucrare de infrastructură, pentru că există deja toate avizele pentru PUZ-uri, CGMB poate da punctual un PUZ pentru resectivele investiții. Aceste investiții nu vor fi în niciun caz blocate.

De asemenea, tot ce înseamnă autorizație de construire emisă înainte de această suspendare rămâne în vigoare, pentru că suspendare produce efecte numai pentru viitor.

De asemenea, pentru certificate de urbanism care sunt deja emise în baza PUZ-urilor și care prevăd dezvoltări rezonabile: o funcțiune prevăzută ca industrială și care nu se mai potrivește în mijlocul unui cartier de locuințe, ca să devină funcțiune de locuire, evident că putem da un PUZ punctual.

Însă, dacă cineva avea în PUD cu funcțiune de spațiu verde și prin PUZ a devenit deodată construibil, nu vom încălca legea și nu vom da PUZ pentru autorizație de construire”, a explicat Dan.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Nicușor Dan, despre numeroasele nereguli din PUZ-urile Sectoarelor 2, 3, 4, 5 și 6

În cadrul aceleiași conferințe, Primarul General al Capitalei a detaliat cât de mult rău ar putea face aceste PUZ-uri bucureștenilor, calității aerului (oricum deja foarte poluat) și dezvoltării orașului.

„E absolut scandalos ca în situația în care avem o poluare a aerului, zeci de mii de copii cu boli respiratorii din această cauză, zeci de mii de bătrâni cu boli cardio-vasulare din această cauză sute de hectare de spațiu verde, prin aceste PUZ-uri, urmează să devină spații construibile. E inadmisibil! (…)

Cum e posibil ca într-un oraș care deja e aglomerat de trafic să ai străzi de 7 metri și să prevezi pe ele blocuri de 14 etaje?

Cum e posibil ca într-un oraș în care simțim cu toții că s-a constrit prea des încă din comunism, în studiile de fundamentare pentru aceste PUZ-uri să se spună că obiectivul e densificarea orașului? Adică nu suntem suficient de aglomerați în trafic, hai să ne densificăm mai mult!”, a declarat Nicușor Dan.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`