Nicolae Onţanu, Liviu Negoiţă, Cristian Popescu Piedone şi Cristian Poteraş urmează să candideze din partea PDL la primăriile sectoarelor 2,3,4 şi 6 ale Capitalei, candidatul pentru Primăria Generală urmând a fi stabilit până la 15 martie informează Mediafax, citând surse din PDL. „Pentru sectoarele 1 şi 5 se aşteaptă rezultatele sondajelor. Un sondaj a fost făcut pentru stabilirea candidatului pentru Primăria Capitalei, iar în acesta a ieşit pe primele locuri Silviu Prigoană, dar urmează să fie făcut un alt sondaj, astfel încât până la 15 martie să fie stabiliţi toţi candidaţii„, au declarat sursele citate.
Vicepreședintele PDL Elena Udrea a declarat sâmbătă că PDL a stabilit candidaţii pentru primăriile de sector, numele lor urmând să fie anunţate printr-o „strategie potrivită”, partidul având şanse să mai câştige cel puţin o primărie pe lângă cele două pe care le deţine în prezent.
„Ne-am fixat candidaţii la toate sectoarele, la Bucureşti. O să-i anunţăm în perioada următoare, cu o strategie potrivită. Suntem la finalul evaluării şi sunt convinsă că PDL la Bucureşti va face o surpriză frumoasă, pentru că nu doar avem în acest moment două sectoare în care deţinem primăria, dar avem mari şanse să mai câştigăm cel puţin un sector„, a declarat vicepreşedintele PDL.