Nelu Tătaru, ministrul Sănătății: România s-a înscris în sistemul european pentru vaccinul împotriva COVID-19

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății: România s-a înscris în sistemul european pentru vaccinul împotriva COVID-19
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

România a fost înscrisă în sistemul european pentru vaccinul împotriva COVID-19, anunță Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, care a precizat că, miercuri, va avea discuții și cu reprezentatul firmei dezvoltatoare pentru Europa de Est.

„Astăzi ne-am înscris, am avut discuțiile, mâine (miercuri – n.r.) vom avea discuții și cu reprezentantul pentru Europa de Est al firmei care face acest vaccin. După cum știți, noi am făcut și o donație în acest sens acum o lună de zile, la nivelul comunității europene, suntem acolo unde este orice demers științific pentru această pandemie”, a declarat Nelu Tătaru, marți seară, la Digi24, potrivit G4Media.

Întrebat despre stadiul unui eventualvaccin anti-coronavirus InstitutulNațional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, ministrul Sănătății a explicat că demersurile de acolo rămânîn prezent la nivel de studii. „Nu putem vorbi în cadrul unui vaccin, n-avem un virus stabilizat, n-avem o recoltare și… se studiază. Noi urmărim tot ce înseamnă nivel mondial unde avem o fază mai înaintată a acestui vaccin. Vrem să fim acolo, vrem să avem și noi prioritate și vrem să avem acces la tot tratamentul care concură la vindecarea infecției COVID”.

România, peste 22.000 de cazuri de COVID-19

Cu 250 de noi cazuri confirmate de COVID-19, România a ajuns la un total de peste 22.000 de îmbolnăviri depistate. Dacă 16.071 de persoane au fost declarate vindecate și externate după ce au fost diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2, 1.436 au murit, arată cel mai recent bilanț. În acest context, marți, Guvernul Orban a adoptat o hotărâre pentru prelungirea stării de alertă pe o perioadă de 30 de zile, începând de miercuri.

„Am luat decizia de a face un nou pas în relaxare, în conformitate cu decizia pe care am adoptat-o vineri, în ședința de Guvern. Se știe că se va permite desfășurarea activităților în centrele comerciale de tip mall, sigur cu excepția cinematografelor, restaurantelor, sălilor de jocuri. Se va relua activitatea pentru sălile de fitness și de aerobic, sigur în condițiile stricte care sunt reglementate prin ordin comun de către Ministerul Sănătății. De asemenea, se reia activitatea în after-school-uri, grădinițe pe perioada verii, tot în condițiile reglementate prin ordinul comun al ministrului Sănătății, ministrului Educației și ministrului Muncii.Se reiau și activitățile jocurilor de noroc. A fost o adevărată campanie împotriva noastră că dăm drumul la păcănele. Jocurile de noroc înseamnă și loteria, casele de pariuri, altele care se desfășoară în baza legii. Ce nu înțeleg cei care ne critică doar ca să se afle în treabă este că măsurile pe care le-am luat au avut la bază analizele de riscuri epidemiologice.Am luat decizia de a permite oficierea de slujbe și în interiorul bisericilor. Aici aș vrea să fac o precizare. Noi nu am închis bisericile. Bisericile au fost deschise în această perioadă. Singurul lucru care nu s-a permis a fost oficierea slujbelor”, a afirmat premierul Ludovic Orban.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`