Mihai Stănişoară a demisionat din funcţia de deputat şi din calitatea de membru al PLR

Mihai Stănişoară a demisionat din funcţia de deputat şi din calitatea de membru al PLR
Foto: timetv.ro

Mihai Stănișoară a renunțat la poziția de deputat și la calitatea de membru al PLR, spunând că ”după o îndelungată deliberare şi autoanaliză” a decis să nu se mai implice în politică, infformează Mediafax.

”După o îndelungată deliberare şi autoanaliză, am hotărât ca drumul pe care îl voi urma de acum înainte să nu mai includă, cel puţin pentru o perioadă, politica de partid sau cea parlamentară. Sunt convins că experienţa şi profesionalismul meu vor putea fi puse şi de acum înainte în slujba unor proiecte importante, care să vizeze dezvoltarea socio-economică a României, în context intern şi internaţional”, precizează Stănişoară.

Fostul deputat a mulțumit tuturor celor care l-au votat, dar și celor cu care a avut privilegiul de a lucra de-a lungul anilor.

Mihai Stănişoară a avut două madate de deputat între 2000 şi 2008, iar din 2008 şi până în 2012 a fost senator. În 2012, el a fost ales din nou deputat într-un colegiu din judeţul Mehedinţi. De asemenea, el a fost și membru PDl până în marie 2013, după care s-a înscris în PNL. În iunie 2014, el a anunţat că îl urmează pe Călin Popescu Tăriceanu în Grupul de Iniţiativă pentru păstrarea identităţii liberale, devenit ulterior PLR.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`