Marcel Ciolacu: Sunt probleme în constituirea Parlamentului. Tot grupul minorităţilor naţionale a intrat în izolare

Marcel Ciolacu: Sunt probleme în constituirea Parlamentului. Tot grupul minorităţilor naţionale a intrat în izolare
Foto: Marcel Ciolacu / Facebook

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat că toţi membrii grupului minorităţilor naţionale de la Camera Deputaţilor au intrat în izolare, după ce unul dintre ei a fost depistat pozitiv cu coronavirus. Asta e o problemă în constituirea noului Parlament, a punctat el.

„Sunt anumite probleme în constituirea Parlamentului. În seara asta am aflat şi eu şi am şi vorbit cu domnul Pambuccian. Am înţeles că tot grupul a intrat în izolare, urmând să facă testul de mâine să vadă dacă s-a răspândit virusul”, a declarat Ciolacu, duminică seară, la Antena 3.

Social-democratul a mai spus că unii dintre acești deputați au avut negocieri azi, la ora 13.00, cu liderul PNL, Ludovic Orban, și cu reprezentanți ai USR: „Dacă şi ei intră în izolare … eu ştiu că legea e unică pentru toată lumea”.

„Trebuie să facă test mâine şi încă un test peste patru zile să vadă dacă ies din izolare sau nu. Să vedem Ludovic Orban cu cine a mai avut întâlniri după ora 13.00”, a mai precizat Marcel Ciolacu.

Klaus Iohannis a convocat noul Parlament pentru 21 decembrie. PSD a amenințat cu boicotul

Pe 14 decembrie, președintele Klaus Iohannis a anunțat că mai are nevoie de o rundă de negocieri cu partidele pentru a desemna viitorul premier, dar convoacă noul Parlament pentru ziua de luni, 21 decembrie.

Numai că unii lideri social-democrați au dat de înțeles că vor boicota ședința. Printre ei, inclusiv președintele partidului.

„Am informat pe toată lumea, vedeţi, avem posibilitatea să nu se constituie Parlamentul României pe data de 21. Există în regulament, în cazul în care nu sunt două treimi, Parlamentul nu se constituie”, susținea Marcel Ciolacu, în aceeași zi.

Întrebat dacă social-democraţii plănuiesc să lipsească în ședința de constituire a noului Parlament, Ciolacu a răspuns că el nu vrea să instige, dar „fiecare poate să aibă o problemă în acea zi”.

„Trebuie să respecţi democraţia şi votul românilor. Dacă vrei să joci în extrem şi iei în batjocură votul românilor şi te duci tu la Vila Lac 1 şi faci aranjamente şi împarţi tu, după cheremul tău, cum îţi vine ţie, tot ce reprezintă Parlamentul, atunci normal ca reacţia celor care nu au fost invitaţi să fie în aceeaşi măsură”, a mai punctat Ciolacu.

Declarații similare a făcut și Sorin Grindeanu, prim-vicepreședinte PSD.

Întrebat dacă social-democrații ar putea decide boicotarea formării noului Parlament, el a răspuns: „Parțial, dacă se va ajunge într-o situație în care să nu se respecte deciziile CCR și ponderile în Parlament date de alegerile din 6 decembrie. Conform deciziilor Curții Constituționale, proporțional cu voturile obținute de fiecare partid se împart și funcțiile de conducere, pornind de la birourile permanente ale celor două camere până la șefiile comisiilor. Asta este o decizie a CCR, pe care văd că, din ce am citit noi în presă, cei care negociau zilele trecute pe la vila Lac nu țin cont. E un avertisment pe care l-am transmis inclusiv președintelui Klaus Iohannis la întâlnirea de dimineață de la ora 11.00, spunând că vrem să se respecte toate aceste reguli”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`