Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, din nou, marți seară că premierul Ludovic Orban ar trebui să se prezinte în Parlament și să explice dacă alegerile locale pot fi organizate pe 27 septembrie, așa cum sunt programate, întrucât Guvernul este responsabil cu organizarea scrutinului local. În același timp, social-democratul a susținut că guvernanții sunt depășiți de criza sanitară provocată de epidemia de coronavirus, iar românii nu mai au încredere în Guvern.
”Responsabili cu organizarea alegerilor sunt cei de la Guvernul României. Eu am trimis o scrisoare premierului Orban şi domnul Robert Cazanciuc, preşedintele Senatului, a semnat cu mine scrisoarea, ca primul ministru să vină în faţa plenului reunit al Parlamentului şi să spună foarte clar dacă au scăpat situaţia de sub control şi vedem că s-au luat noi măsuri de restricţii. Astea sunt atribuţiile constituţionale. Când vrei să guvernezi, să fii prim-ministru ai şi beneficii de a sta în izolare la Vila Lac cu piscină, dar ai şi responsabilităţi. Responsabilitatea domnului Orban este clară, să vină să spună, nu numai clasei politice, cât şi românilor, dacă pot fi organizate alegeri, dacă pot fi deschise şcolile şi să dea lămuriri şi asigurări că românii pot merge în siguranţă, în ceea ce priveşte sănătatea lor, în ziua alegerilor”, a declarat Marcel Ciolacu, la TVR.
Ciolacu a mai precizat că, în acest moment, nu există o comunicare între el și șeful Guvernului.
”Eu nu am nicio comunicare cu domnul Orban. I-am făcut o scrisoare în care i-am cerut să vină în faţa Parlamentului să spună, dacă sunt în stare să ţină aceste alegeri, astfel încât sănătatea românilor să nu fie pusă sub pericol. I-am solicitat în acea scrisoare să ne spună ce se întâmplă şi cu şcolile. Aşteptăm răspunsul domnului Orban, nu a avut timp până acum. Este atributul Guvernului să organizeze alegeri, nu este atributul clasei politice”, a mai spus liderul PSD.
Preşedintele Camerei DeputaţilorMarcel Ciolacuși şeful interimar al SenatuluiRobert Cazanciuc i-au solicitat, luni, premierului Ludovic Orban să meargă în Parlament pentru a prezenta un plan detaliat pentru gestionarea pandemiei de coronavirus, începerea anului școlar și organizarea alegerilor.
“Orban trebuie să prezinte țării un plan detaliat pentru gestionarea pandemiei, începerea școlii și organizarea alegerilor. Doar vorbele nu mai ajung!
Românii nu au cum să creadă o guvernare care a pierdut total controlul pandemiei și pune carul înaintea boilor. PNL a intrat în campanie electorală înainte de a convinge românii că alegerile locale pot fi organizate fără riscuri. Se chinuie să încropească alianțe politice în loc să se alieze cu cetățenii pentru a depăși vârfulpandemiei. Iar începerea în siguranță a școlii ar fi un bun exemplu că Guvernul poate organiza și alegerile. Din păcate, n-au o strategie serioasă, doar bâlbele miniștrilor care se bat cap în cap”, a scris Marcel Ciolacu, luni, pe Facebook.